Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Zaharia

    Capitolul 7

    1. Şi a fost, în anul al patrulea al regelui Darius, cuvântul Domnului către Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care se cheamă Chislev.
    2. Casa lui Israel a trimis pe Şareţer, dregătorul cel mare al oştirii regelui, cu oameni, ca să câştige milostivirea Domnului
    3. Să grăiască preoţilor din templul Domnului Savaot şi proorocilor într-acest chip: "Să mai plâng eu oare în luna a cincea şi să mă înfrânez precum am făcut atâţia ani?"
    4. Şi a fost cuvântul Domnului Savaot către mine şi mi-a zis:
    5. "Vesteşte la tot poporul ţării şi preoţilor: "Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit voi?
    6. Şi dacă mâncaţi şi beţi, oare nu sunteţi voi aceia care mâncaţi şi care beţi?
    7. Nu cunoaşteţi voi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin graiul profeţilor de mai înainte, când Ierusalimul era locuit şi paşnic, cu cetăţile sale dimprejur, şi când Neghebul şi Şefela erau locuite?"
    8. Şi a fost cuvântul Domnului către Zaharia într-acest chip:
    9. "Aşa grăieşte Domnul Savaot: "Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său;
    10. Nu apăsaţi pe văduvă, pe orfan, pe străin şi pe cel sărman şi nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!"
    11. Dar ei n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie şi şi-au astupat urechile ca să nu audă;
    12. Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la Domnul Savaot.
    13. Şi s-a întâmplat că după cum El a strigat şi ei n-au auzit, tot aşa "ei vor striga şi Eu nu-i voi auzi", zice Domnul Savaot;
    14. "Şi îi voi împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!" Şi tara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în pustiu.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro