Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea lui Iov

    Capitolul 28

    1. Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti.
    2. Din pământ scoatem fierul şi din stânca topită scoatem arama.
    3. Omul a pus hotare întunericului şi cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră şi în beznă.
    4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra şi departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii şi se clatină încoace şi în colo.
    5. Şi deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvăşit ca de foc.
    6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
    7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă şi pe care ochiul vulturului nu şi le-a însemnat.
    8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici.
    9. Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene şi munţii i-a răsturnat din temelie.
    10. El a săpat şanţuri în stânci şi nimic de preţ nu scapă privirii lui.
    11. El a răscolit izvoarele apelor şi tot ce era în adâncime a scos afară la lumină.
    12. Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de obârşie al priceperii?
    13. Pământeanul nu cunoaşte calea către ea, căci ea nu se găseşte pe meleagurile celor vii.
    14. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Şi marea a spus la fel: Ea nu este la mine!
    15. Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti.
    16. Ea nu poate să fie preţuită nici cu aurul Ofirului, nici cu preţioasa cornalină, nici cu pietre de safir!
    17. Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul şi cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
    18. Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
    19. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea şi cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată!
    20. Şi această înţelepciune de unde vine ea şi care este sălaşul priceperii?
    21. Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită şi de pasărea cerului.
    22. Adâncul şi moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea.
    23. Dumnezeu îi cunoaşte drumul şi numai El este Cel ce ştie locuinţa ei.
    24. Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri,
    25. Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor,
    26. Când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului tunetului,
    27. Atunci El a văzut înţelepciunea şi a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină şi i-a măsurat adâncimea.
    28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea".
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro