Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea a treia a lui Ezdra

    Capitolul 9

    1. Şi sculându-se Ezdra, din curtea templului Domnului, a mers la camera lui Iohanan, fiul lui Eliaşib,
    2. Şi locuind acolo, pâine n-a gustat, nici n-a băut apă, plângând fărădelegile cele mari ale mulţimii.
    3. Şi s-a făcut strigare în toată Iudeea şi în Ierusalim la toţi cei din robie, ca să se adune în Ierusalim.
    4. Şi câţi nu se vor înfăţişa în două sau trei zile, după judecata bătrânilor întâistătători, se vor omori dobitoacele lor, şi ei înşişi vor fi îndepărtaţi de la obştea celor care fuseseră în robie.
    5. Şi s-au adunat toţi cei din neamul lui Iuda şi al lui Veniamin în trei zile în Ierusalim, în luna a noua, în douăzeci ale lunii.
    6. Şi a şezut împreună toată mulţimea în curtea templului Domnului tremurând, căci era iarnă.
    7. Şi sculându-se Ezdra, le-a zis: "Voi aţi făcut fărădelege şi aţi locuit împreună cu femei de alt neam, ca să sporiţi păcatele lui Israel.
    8. Acum pocăiţi-vă şi daţi slavă Domnului Dumnezeului părinţilor noştri,
    9. Şi faceţi voia Lui şi despărţiţi-vă de neamurile pământului şi de femeile cele de alt neam".
    10. Şi a strigat tot poporul şi a zis cu glas mare: "Aşa vom face!
    11. Dar mulţimea este multă şi este vreme de iarnă, şi nu putem să stăm sub cerul liber, şi lucrul nostru nu este de o zi sau de două, pentru că mult am păcătuit în această privinţă.
    12. Şi să stea căpeteniile mulţimii şi toţi cei din locuinţele noastre câţi au femei de alt neam,
    13. Să-şi facă vreme să se înfăţişeze împreună cu bătrânii şi judecătorii din fiecare oraş până ce vor dezlega mânia Domnului de la noi, pornită asupra noastră pentru această pricină".
    14. Atunci Ionatan, fiul lui Azael, şi Iahzeia, fiul lui Ticva, au fost puşi pentru lucrul acesta; iar leviţii Meşulam şi Şabetai erau ajutoarele lor;
    15. Cei ce fuseseră în robie au împlinit porunca.
    16. Şi Ezdra preotul şi-a ales bărbaţi, capi de familie, pe toţi pe nume, şi au şezut împreună la luna nouă a lunii s zecea pentru cercetarea lucrului.
    17. Şi au dus la bun sfârşit până la luna nouă a lunii întâi cercetarea privitoare la bărbaţii care au luat femei de alt neam.
    18. Şi s-au găsit dintre preoţii care s-au adunat, unii având femei de alt neam:
    19. Din fiii lui Iosua, fiul lui Iosedec, şi din fraţii lui: Maaseia, Eliezer, Iarib şi Ghedalia,
    20. Care au dat încredinţare că îşi vor izgoni femeile şi spre curăţire vor jertfi berbeci pentru vina lor.
    21. Şi s-au mai găsit din fiii lui Imer: Hanani şi Zebadia; ai lui Harim: Maaseia, Ilie, Şemaia, Iehiel şi Azaria;
    22. Ai lui Paşhur: Elioanai, Maaseia, Ismael, Natanael, Iozabad şi Elasa.
    23. Dintre leviţi: Iozabad, Şimei, Chelaia, zis Chelita, Petahia, Iuda şi Ionas.
    24. Din cântăreţii locaşului sfânt: Eliaşib şi Zacur.
    25. Portari: Şalum, Telem şi Uri.
    26. Iar din Israeliţi: Ramia, Izia, Malchia, Miiamin, Eleazar, Miheia şi Benaia, din fiii lui Fares;
    27. Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot şi Elias, din fiii lui Elam;
    28. Elioenai, Eliaşib, Matania, Ieremot, Zabad şi Aziza, din fiii lui Zatu.
    29. Din fiii lui Bebai: Iohanan, Anania, Zabai şi Atlai.
    30. Din fiii lui Bani: Meşulam, Maluc, Adaia, Iaşub, Asael şi Ieremot.
    31. Şi din fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Beţaleel, Binui şi Manase.
    32. Şi din fiii lui Harim: Eliezer, Işia, Malchia, Şemaia, Simeon, Maluc şi Şemaia.
    33. Şi din fiii lui Haşum: Matenai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase, şi Şimei.
    34. Şi din fiii lui Bani: Ieremia, Maadai, Amram, Ioil, Benaia, Bedia, Chelaia, Vania, Meremot, Eliaşib, Matania, Matenai, Iaasai, Binui, Şimei, Şelemia, Natan şi Adaia.
    35. Din fiii lui Zacai: Şaşai, Şarai, Azareel, Şelemia, Amaria şi Iosif.
    36. Din fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioil, Benaia, Zavadeia, Ides, Ioil şi Vaneas. Şi ei luaseră femei de alt neam, şi le-au izgonit împreună cu copiii lor.
    37. Şi au locuit preoţii şi leviţii şi cei care erau din Israel în Ierusalim şi la ţară. Iar la luna nouă a lunii a şaptea, când fiii lui Israel erau aşezaţi în locuinţele lor,
    38. Adunându-se toată mulţimea împreună deodată pe locul dinspre poarta de răsărit a templului,
    39. Au zis lui Ezdra, preotul şi cititorul, să aducă legea lui Moise care s-a dat de Domnul Dumnezeul lui Israel.
    40. Şi a adus Ezdra arhiereul legea la toată mulţimea, de la om până la femeie şi la toţi preoţii, ca să audă legea în luna nouă a lunii a şaptea.
    41. Şi a citit la intrarea porţii celei dintâi a templului Domnului din zori până la amiază, înaintea bărbaţilor şi a femeilor, şi toţi ascultau legea.
    42. Şi a stat Ezdra preotul şi cititorul legii pe scaunul judecăţii, cel de lemn, pregătit.
    43. Şi au stat lângă el Matatia, Sema, Anania, Azaria, Urie, Iezechia şi Baalsam, de-a dreapta.
    44. De-a stânga: Pedaia, Misael, Malchia, Haşum, Haşbadana şi Zaharia.
    45. Şi luând Ezdra cartea legii înaintea mulţimii, pentru că şedea întâi, cu mărire înaintea tuturor,
    46. Şi dezlegând legea, toţi în picioare au stat şi a binecuvântat Ezdra pe Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, pe Dumnezeul Savaot Atotţiitorul.
    47. Şi a strigat mulţimea: Amin!
    48. Şi ridicând în sus mâinile, căzând la pământ, s-au închinat Domnului:
    49. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, şi leviţii învăţau legea Domnului, tâlcuind citirea.
    50. Şi a zis Ataratis (cârmuitorul ţării) lui Ezdra, arhiereul şi cititorul, şi leviţilor care învăţau mulţimea:
    51. "Ziua aceasta este sfântă Domnului". Şi toţi plângeau ascultând legea.
    52. "Mergând, deci, mâncaţi bucate grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi daruri la cei care n-au.
    53. Că sfântă este ziua Domnului şi nu vă întristaţi că Domnul vă va mări".
    54. Şi leviţii porunceau toate acestea poporului zicând: "Ziua aceasta sfântă este Domnului, nu vă întristaţi".
    55. Şi s-au dus toţi să mănânce şi să bea şi să se veselească şi să dea daruri celor lipsiţi, bucurându-se mult de cuvintele legii, pe care le învăţaseră în adunările lor.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro