Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea a treia a lui Ezdra

    Capitolul 6

    1. Iar în anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu şi Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau în Iudeea şi în Ierusalim, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
    2. Şi atunci, stând Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Iosedec, au început a zidi templul Domnului din Ierusalim, şi erau cu ei proorocii Domnului, care îi ajutau.
    3. În vremea aceea a venit la ei Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, şi le-a zis:
    4. "Cine v-a îngăduit să zidiţi templul acesta şi acoperământul acesta, şi celelalte toate să le săvârşiţi? Şi care sunt ziditorii, care săvârşesc acestea?"
    5. Şi bătrânii Iudeilor au avut har de la Domnul, Cel Care îi avusese în grija Sa în vremea robiei,
    6. Şi ei n-au fost opriţi să zidească până în timpul când a fost înştiinţat Darius şi a venit răspunsul.
    7. Cuprinsul scrisorii, pe care a scris-o lui Darius, şi a trimis-o Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lui, căpeteniile din Siria şi din Fenicia, este acesta: "Regelui Darius, bucurie.
    8. Toate ştiute să fie domnului nostru, regele, că mergând noi în ţara Iudeii şi venind în cetatea Ierusalim, am găsit în cetate pe bătrânii Iudeilor, cei care se întorseseră din robie în Ierusalim, zidind Domnului templu nou şi mare,
    9. Din pietre cioplite de mult preţ şi din lemne aşezate în ziduri.
    10. Şi lucrurile acestea în grabă se fac, şi lucrul sporeşte în mâinile lor şi se săvârşeşte cu toată strălucirea şi nevoinţa.
    11. Şi am întrebat pe bătrânii aceia zicând: Din a cui poruncă zidiţi templul acesta şi întemeiaţi lucrările acestea?
    12. Dar noi i-am întrebat ca să-ţi facem ţie cunoscut şi să-ţi scriem care sunt căpeteniile lor, şi le-am cerut şi numele celor ce-i conduc.
    13. Şi ei ne-au răspuns, zicând: Noi suntem robii Domnului, Care a făcut cerul şi pământul.
    14. Şi acel templu fusese zidit cu mulţi ani înainte şi fusese terminat de un rege mare şi puternic al lui Israel;
    15. Şi din pricină că părinţii noştri, prin păcatele lor, au întărâtat pe Împăratul Ceresc al lui Israel, El i-a dat în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, regele Caldeilor.
    16. Şi templul, stricându-l, l-a ars şi pe popor l-a dus în robie, la Babilon.
    17. Iar în anul întâi, când domnea Cirus peste ţara Babilonului, a scris regele Cirus să se zidească iarăşi templul acesta.
    18. Şi sfintele vase cele de aur şi de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim şi le-a aşezat în templul lui, regele Cirus iarăşi le-a scos din templul cel din Babilon, şi i s-au încredinţat lui Zorobabel Şesbaţar, cârmuitorul.
    19. Şi i s-a poruncit să ducă aceste vase şi să le pună în templul din Ierusalim şi templul Domnului să se zidească pe locul lui.
    20. Atunci Şesbaţar, venind, a pus temeliile templului Domnului celui din Ierusalim, şi de atunci până acum, zidindu-se, nu s-a terminat încă.
    21. Acum dar, dacă se socoteşte cu cale, o, rege, să se caute în arhivele regale ale lui Cirus;
    22. Şi de se va afla că zidirea templului Domnului în Ierusalim se face cu ştirea regelui Cirus, şi dacă găseşte cu cale domnul, regele nostru, să ni se răspundă şi nouă despre acestea".
    23. Atunci regele Darius a poruncit să se cerceteze arhivele regale ce se aflau în Babilon; şi s-a aflat în Ecbatana, capitala Mediei, o carte în care erau pomenite acestea:
    24. "În anul întâi al domniei lui Cirus, a poruncit regele Cirus să se zidească iarăşi templul Domnului din Ierusalim, unde se aduc jertfe cu ardere fără încetare.
    25. Înălţimea templului să fie de şaizeci de coţi, lăţimea de şaizeci de coţi şi trei rânduri de case din pietre cioplite, şi o casă de lemn nouă, iar cheltuiala să fie făcută din vistieria regelui Cirus.
    26. Şi vasele cele sfinte ale templului Domnului, cele de aur şi cele de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim şi le-a adus în Babilon, să fie aşezate în templul cel din Ierusalim; şi, unde fusese mai înainte, acolo să fie aşezate".
    27. Şi a poruncit lui Sisin, satrapul Siriei şi al Feniciei, şi lui Şetar-Boznai şi tovarăşilor lor, şi celor rânduiţi în Siria şi în Fenicia cârmuitori, să nu se amestece acolo, ci să lase pe Zorobabel, robul Domnului şi cârmuitorul Iudeii, şi pe bătrânii Iudeilor, să zidească templul acela al Domnului pe locul unde a fost:
    28. "Şi eu am poruncit să se zidească în întregime şi să se ia aminte să se lucreze împreună cu Iudeii care s-au întors din robie până la terminarea templului Domnului.
    29. Şi din dajdiile din Cele-Siria şi din Fenicia, cu grijă şi cu rânduială, să se dea oamenilor acelora ceea ce s-a rânduit spre jertfa Domnului, şi lui Zorobabel cârmuitorul, din tauri şi din berbeci şi din miei.
    30. De asemenea şi grâu şi sare şi vin şi untdelemn neîncetat peste tot anul, cât este de trebuinţă în fiecare zi, după arătarea preoţilor din Ierusalim,
    31. Ca să se aducă jertfe cu turnări lui Dumnezeu celui Preaînalt, pentru rege şi pentru supuşii lui şi să se roage pentru viaţa lor.
    32. Şi a poruncit ca oricine va nesocoti ceva din cele mai înainte scrise, sau nu va împlini, să se ia lemn de spânzurat chiar din cele ale lui, şi de acela să se spânzure şi averile lui să fie ale regelui.
    33. Pentru aceea şi Domnul al Cărui nume se cheamă acolo, să piardă pe orice rege şi pe orice neam care va întinde mâna sa să oprească sau să facă rău templului Domnului din Ierusalim.
    34. Şi eu, regele Darius, am poruncit să se facă acestea cu toată luarea aminte".
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro