Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

    Capitolul 9

    1. Auzind regina din Saba de faima lui Solomon şi voind să-l încerce cu întrebări grele, a venit la Ierusalim cu foarte multă bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu aur mult şi pietre scumpe; şi a venit la Solomon şi i-a grăit lui toate câte avea în sufletul ei.
    2. Şi i-a dezlegat Solomon toate întrebările ei şi nu s-a găsit nimic necunoscut pentru Solomon, încât să nu-i dezlege el.
    3. Văzând regina din Saba înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise el,
    4. Mâncările de la masa lui, locurile de şedere ale robilor lui, rânduiala slujitorilor lui şi îmbrăcămintea lor, paharnicii lui, îmbrăcămintea lor şi arderile de tot pe care le aducea în templu, a rămas uimită.
    5. Şi a zis regelui: "Cele ce am auzit eu în ţara mea despre lucrurile tale şi despre înţelepciunea ta, sunt adevărate;
    6. Dar eu n-am crezut vorbele ce mi se spuneau, până ce n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată nici pe jumătate nu mi s-a grăit de mărirea înţelepciunii tale; tu întreci cu mult faima auzită de mine, despre tine.
    7. Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericite sunt aceste slugi ale tale, care-ţi stau totdeauna înainte şi-ţi ascultă înţelepciunea!
    8. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul Său, pentru ca să fii rege în numele Domnului Dumnezeului tău. Din dragostea pe care Dumnezeul tău o are către Israel, ca să-l întărească în veci, te-a făcut rege peste el, ca să faci judecată şi dreptate".
    9. Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi mulţime mare de aromate şi de pietre scumpe; asemenea aromate, ca cele dăruite de regina din Saba regelui Solomon, nu se mai văzuseră.
    10. În vremea aceea slugile lui Hiram şi slugile lui Solomon, care-i aduceau aur de la Ofir, îi aduseseră şi lemn roşu şi pietre scumpe.
    11. Din acest lemn roşu făcuse regele scările de la templul Domnului şi de la casa domnească, precum şi chitare şi harpe pentru cântăreţi. Astfel de lemn nu se mai văzuse niciodată înainte în ţara lui Iuda.
    12. Iar regele Solomon a dat reginei din Saba tot ce ea a dorit şi a cerut, afară de darul pe care i l-a dat pentru lucrurile pe care ea le adusese regelui. Şi aşa s-a întors înapoi în ţara sa, ea şi slugile sale.
    13. Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon într-un an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur.
    14. Afară de acestea, mai aduceau lui Solomon aur şi argint solii de la diferite popoare şi negustorii, precum şi toţi regii Arabiei şi conducătorii de provincii.
    15. Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur ciocănit în care au intrat câte şase sute de sicli de aur de fiecare scut ciocănit.
    16. Şi trei sute de scuturi mici, tot de aur ciocănit, în care au intrat câte trei sute de sicli de aur de fiecare scut. Pe acestea le-a pus regele în Casa Pădurii din Liban.
    17. Apoi a făcut regele un tron mare de os de fildeş şi l-a îmbrăcat peste tot cu aur curat,
    18. Iar la tron a făcut şase trepte de suit, un scăunel de aur pentru picioare, prins de tron, rezemători de o parte şi de alta a locului de şedere şi doi lei care stăteau lângă rezemători
    19. Şi încă doisprezece lei care stăteau acolo pe cele şase trepte de o parte şi de alta. Aşa tron nu se mai găsea în nici un regat.
    20. Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur şi toate vasele din Casa Pădurii din Liban erau de aur ales. În zilele lui Solomon argintul se socotea ca nimic,
    21. Căci corăbiile regelui umblau la Tarsis eu slugile lui Hiram şi la trei ani o dată se întorceau aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
    22. Astfel Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi înţelepciune.
    23. Şi toţi regii ţărilor căutau să vadă pe Solomon, ca să-i asculte înţelepciunea pe care i-o pusese Dumnezeu în inima lui.
    24. Şi fiecare din ei îi aducea vase de argint, de aur, veşminte, arme, aromate, cai şi catâri, în fiecare an.
    25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de pe la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi, aşezaţi în cetăţile unde avea carele şi pe lângă rege în Ierusalim.
    26. El domnea peste toţi regii, de la râul Eufrat până la ţara Filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
    27. Şi a făcut regele să fie aurul şi argintul preţuit în Ierusalim ca pietrele de pe drum, iar cedrii, din pricina mulţimii lor, i-a făcut să fie preţuiţi ca smochinii cei sălbatici de prin locuri joase.
    28. Cai pentru Solomon i se aduceau din Egipt şi din toate ţările.
    29. Celelalte fapte ale lui Solomon, de la cele dintâi până la cele din urmă, sunt scrise în cartea lui Natan proorocul, în proorocia lui Ahia Şilonitul şi în vedeniile lui Ido văzătorul despre Ieroboam, fiul lui Nabat.
    30. Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul patruzeci de ani.
    31. Apoi a răposat Solomon cu părinţii săi şi l-au îngropat în cetatea lui David, tatăl său. Iar în locul lui s-a făcut rege Roboam, fiul său.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro