Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor)

    Capitolul 13

    1. Abia a început să domnească peste Iuda în anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam.
    2. Şi a domnit trei ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca şi era fiica lui Uriel din Ghibea şi a fost război şi între Abia şi Ieroboam.
    3. Abia a început războiul cu o armată numai de oameni viteji, adică de patru sute de mii de oameni aleşi. Iar Ieroboam a ieşit împotriva lui la luptă cu opt sute de mii de oameni, tot numai oameni aleşi şi viteji.
    4. Abia cu armata sa s-a aşezat pe vârfui muntelui Ţemaraim, unul dintre munţii lui Efraim şi a zis: "Ascultaţi-mă, Ieroboame şi voi toţi Israeliţii.
    5. Nu ştiţi voi, oare, că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat lui David domnia peste Israel în veci, lui şi fiilor lui, prin legământ veşnic?
    6. Dar s-a sculat Ieroboam, fiul lui Nabat, care era rob la Solomon, fiul lui David, şi s-a răzvrătit împotriva stăpânului său.
    7. Atunci s-au strâns împrejurul lui oameni netrebnici, oameni înrăiţi şi s-au îndârjit împotriva lui Roboam, fiul lui Solomon; iar Roboam era tânăr şi cu inima fricoasă şi n-a putut să li se împotrivească.
    8. Voi şi acum ziceţi că puteţi să vă împotriviţi regatului Domnului, care se află în mina fiilor lui David, pentru că sunteţi o mulţime mare de popor şi aveţi viţei de aur, pe care vi i-a făcut Ieroboam, ca dumnezei.
    9. N-aţi izgonit voi oare pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe leviţi, şi nu v-aţi făcut voi oare singuri preoţi după pilda popoarelor din celelalte ţări? La voi, oricine vine să se curăţească cu un viţel şi cu şapte berbeci, se face preot celui ce nu este dumnezeu.
    10. Iar la noi Domnul este Dumnezeul nostru; noi nu L-am părăsit şi slujbele cele către Domnul le fac preoţii, care sunt dintre fiii lui Aaron şi leviţii, care sunt la slujba de strajă.
    11. Ei fac să se ridice în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară fum de arderi de tot către Domnul, cum şi fum de tămâieri bine mirositoare; şi aşează în rânduri pâinile punerii înainte pe masa cea curată şi aprind policandrele cele de aur şi candelele lui, ca să ardă în fiecare seară, pentru că noi păzim legea Domnului Dumnezeului nostru, iar voi L-aţi părăsit.
    12. Şi iată, noi avem în fruntea noastră pe Dumnezeu şi pe preoţii Lui şi trâmbiţele cele răsunătoare, ca să răsune cu vuiet mare împotriva voastră. Fii ai lui Israel, să nu vă luptaţi cu Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, că nu veţi avea nici un spor".
    13. Dar Ieroboam a trimis o ceată mare de oameni care stau la pândă, să învăluiască pe Iuda şi să le cadă în spate, aşa că ei se aflau în faţa lui Iuda, iar cei de la pândă în spatele lui.
    14. Dar Iudeii au prins de veste aceasta şi au început lupta şi în faţă şi în spate şi au strigat către Domnul, iar preoţii au trâmbiţat din trâmbiţe.
    15. Atunci au ridicat Iudeii strigăt mare. Dar când Iudeii au ridicat strigătul, Dumnezeu a lovit pe Ieroboam şi pe toţi Israeliţii în faţa lui Abia şi a lui Iuda.
    16. Şi au fugit fiii lui Israel din faţa celor din Iuda şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lor.
    17. Iar Abia dimpreună cu poporul lui le-a dat o lovitură puternică şi au căzut morţi din Israel cinci sute de mii de oameni aleşi.
    18. Atunci s-au smerit fiii lui Israel, iar fiii lui Iuda s-au făcut puternici, pentru că au nădăjduit în Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
    19. Abia l-a fugărit din urmă pe Ieroboam şi i-a luat cetăţile Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui.
    20. După aceea Ieroboam n-a mai avut putere să se împotrivească în toate zilele lui Abia. Şi l-a lovit Domnul şi a murit.
    21. Iar Abia s-a întărit. El şi-a luat paisprezece femei şi a născut cu ele douăzeci şi doi de băieţi şi şaisprezece fete.
    22. Celelalte fapte ale lui Abia, purtările sale şi vorbele sale sunt scrise în amintirile lui Ido proorocul.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro