Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea ortodoxă

Cartea a doua a Macabeilor

    Capitolul 15

    1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă, fără nici o frică, să meargă cu război împotriva lor.
    2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: "Să nu-i pierzi nicidecum aşa sălbatic şi barbar, ci cinsteşte ziua pe care mai înainte a sfinţit-o şi a cinstit-o Cel care vede toate".
    3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: "Oare este în cer Puternic, care să fi poruncit a se ţine ziua de odihnă?"
    4. Şi ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel viu, Acela este puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a şaptea".
    5. Iar celălalt a zis: "Şi eu sunt puternic pe pământ, care poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile regelui". Însă n-a ajuns să-şi poată împlini sfatul său nelegiuit.
    6. Deci Nicanor, cu toată semeţia, înălţându-se, socotea să facă biruinţă de pomină asupra lui Iuda.
    7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea, credea că va avea ajutor de la Domnul.
    8. Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer şi acum să aştepte de la Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor.
    9. Şi-i mângâia din lege şi din prooroci şi aducându-le aminte de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a îmbărbătat.
    10. Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că neamurile n-au ţinut alianţa şi au călcat jurământul.
    11. Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi cu arme îi întărea, cât fi îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a spus şi un vis vrednic de credinţă, prin care pe toţi i-a făcut voioşi.
    12. Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu, om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor.
    13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu cărunteţe §i cu slavă minunată şi preacuvioasă mărire era împrejurul lui.
    14. Şi a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de fraţi, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate.
    15. Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda sabia de aur şi i-a zis acestea:
    16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi.
    17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care putea aprinde inimile voinicilor şi spre vitejie a le îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejeşte să năvălească şi bărbăteşte să se apuce şi să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentru că şi cetatea şi sfintele şi templul Domnului erau în primejdie.
    18. Iar de femei şi de prunci şi de fraţi şi de rudenii mai puţină grijă aveau; frica cea mai mare şi cea mai dintâi le era pentru sfântul locaş.
    19. Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijoraţi erau şi tulburaţi pentru cei care aveau să poarte războiul.
    20. Şi toţi aşteptau acum sfârşitul apropiat, fiindcă se apropiaseră vrăjmaşii şi îşi aşezară armata în linie de bătaie, îşi puseseră elefanţii la loc bun şi împărţiseră călărimea la dreapta şi la stânga.
    21. Iar Macabeu, văzând venirea oştirii şi gătirea armelor cea de multe feluri şi sălbăticiunea elefanţilor, a întins mâinile spre cer şi s-a rugat Domnului şi păzitorului Celui care face minuni, cunoscând că nu în arme este biruinţa, ci, precum El Însuşi judecă, dă celor vrednici biruinţă.
    22. Şi rugându-se, aşa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a ucis din tabăra lui Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de mii.
    23. Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur,
    24. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor". Şi aceste cuvinte i-au fost toată rugăciunea.
    25. Nicanor şi cei care erau cu el, veneau cu trâmbiţe şi cu cântece.
    26. Iar Iuda şi cei care erau cu el, cu chemare şi cu rugăciuni s-au luptat cu vrăjmaşii.
    27. Şi cu mâinile oştindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au doborât treizeci şi cinci de mii, veselindu-se foarte mult de această măreaţă arătare a lui Dumnezeu.
    28. Iar încetând războiul şi cu bucurie întorcându-se, au cunoscut că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut.
    29. Şi făcându-se strigare şi vălmăşag, au binecuvântat pe Cel Puternic în graiul părinţilor.
    30. Şi a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul şi cu sufletul a muri pentru cetăţeni, şi din tinereţea sa a păzit bunăvoinţa către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor şi mâna cu braţ cu tot şi să le aducă în Ierusalim.
    31. Şi după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine şi pe preoţi punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care erau în cetate.
    32. Şi le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor şi mâna celui rău hulitor, pe care cu semeţie o întinsese asupra casei celei sfinte a Atotputernicului.
    33. Şi limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie şi să o facă bucăţi mărunte şi să o dea păsărilor; iar în faţa sfântului locaş, să spânzure braţul răufăcătorului.
    34. Şi toţi căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu, zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său neîntinat.
    35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetăţii, ca să-l vadă toţi şi să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.
    36. Şi au hotărât toţi într-un cuget să nu lase neînsemnată ziua aceasta;
    37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai înainte de ziua lui Mardoheu.
    38. Deci cele ce au fost cu Nicanor aşa s-au întâmplat şi din vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu voi sfârşi aici cuvântul.
    39. Şi de este bine întocmit şi cum se cuvine, aceasta şi eu am vrut; iar de este cu ponosuri şi de mijloc, eu unul am făcut tot ce am putut.
    40. Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi desfătează, tot aşa şi meşteşugul de a orândui istorisirea încântă urechile celor ce citesc. Iar aici să fie sfârşitul.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Facerea Ieşirea Leviticul Numerii Deuteronumul Iosua Navi Judecători Rut 1Regi 2Regi 3Regi 4Regi 1Paralipomena 2Paralipomena 1Ezdra Neemia Estera Iov Psalmi Pilde Solomon Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângeri Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Tobit Iudita Baruh Ieremia2??? Trei tineri 3Ezdra Înţelepciune Solomon Ecclesiasticul Susana Balaurul 1Macabei 2Macabei 3Macabei Manase Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalipsa

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro