Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Marcu

    Capitolul 16

    1. După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salome au cumpărat miresme ca să vină şi să-l ungă.
    2. Şi, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele răsărise
    3. şi ziceau una către alta: "Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?"
    4. Dar privind, au observat că piatra fusese rostogolită; deşi era foarte mare.
    5. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi au fost cuprinse de spaimă.
    6. Dar el le-a zis: "Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră.
    7. Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus".
    8. Ieşind, au fugit de la mormânt, căci tremurau de spaimă şi de uimire. Şi nu au spus nimănui pentru că se temeau.
    9. După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, [Isus] i-a apărut mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli.
    10. Ea a plecat şi a povestit celor care fuseseră cu el, care acum se tânguiau şi plângeau.
    11. Dar, când au auzit că trăieşte şi că a fost văzut de ea, ei n-au crezut-o.
    12. După acestea, a apărut altor doi dintre ei, sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la câmp,
    13. iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia.
    14. În sfârşit, a apărut şi celor unsprezece, pe când stăteau la masă, şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi.
    15. Apoi le-a spus: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura.
    16. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat.
    17. Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi,
    18. vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca".
    19. După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu,
    20. iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.

    VIII. ÎNVIEREA LUI ISUS

    Mormântul gol
    (Mt 28,1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-10)

    Capitolul 16

    1 După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salome au cumpărat miresme ca să vină şi să-l ungă. 2 Şi, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele răsărise 3 şi ziceau una către alta: "Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?" 4 Dar privind, au observat că piatra fusese rostogolită; deşi era foarte mare. 5 Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi au fost cuprinse de spaimă. 6 Dar el le-a zis: "Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră. 7 Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus". 8 Ieşind, au fugit de la mormânt, căci tremurau de spaimă şi de uimire. Şi nu au spus nimănui pentru că se temeau a.

    Isus apare Mariei Magdalena
    (Mt 28,9-10; Lc 24,10-11; In 20,14-18)
        9 După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, [Isus] i-a apărut mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli. 10 Ea a plecat şi a povestit celor care fuseseră cu el, care acum se tânguiau şi plângeau. 11 Dar, când au auzit că trăieşte şi că a fost văzut de ea, ei n-au crezut-o.
    Isus apare discipolilor
    (Lc 24,13-36; In 20,19-23)
         12 După acestea, a apărut altor doi dintre ei, sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la câmp, 13 iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia. 14 În sfârşit, a apărut şi celor unsprezece, pe când stăteau la masă, şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi b.

    Trimiterea apostolilor în misiune
    (Mt 28,16-20; Lc 24,47-48; Fap 1,4-11)
        15 Apoi le-a spus: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. 17 Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca".

    Înălţarea lui Isus
    (Lc 24,50-53; Fap 1,4-11)
        19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, 20 iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.

    Note de subsol


    a Câteva manuscrise introduc după v. 8 următoarea concluzie: Apoi au povestit pe scurt celor care erau cu Petru toate cele care le-au fost poruncite. După aceasta, Isus însuşi a răspândit prin ei, de la răsărit şi până la apus, mesajul sfânt şi nepieritor al mântuirii veşnice. Amin. Cea mai mare parte a termenilor greceşti şi a expresiilor nu se mai întâlnesc la Marcu, ceea ce duce la concluzia că aceste rânduri nu fac parte din Evanghelia după sfântul Marcu.
    b Puţine manuscrise adaugă aici: Însă ei s-au apărat, spunând: "Acest veac de nelegiuire şi necredinţă este sub stăpânirea Satanei, care nu le îngăduie celor stăpâniţi de duhuri necurate să primească adevărul şi puterea lui Dumnezeu". De aceea îi ziceau lui Cristos: "Arată-ţi acum dreptatea!" Iar Cristos le-a răspuns: "S-a umplut măsura anilor puterii Satanei, dar se apropie alte lucruri îngrozitoare. Eu am fost trimis la moarte pentru cei păcătoşi, ca ei să se întoarcă la adevăr şi să nu mai păcătuiască, ci să moştenească în cer gloria spirituală şi nepieritoare a dreptăţii".
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro