Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Marcu

    Capitolul 12

    1. Şi a început să le vorbească în parabole: "Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie.
    2. La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei.
    3. Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale.
    4. Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au batjocorit.
    5. A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis.
    6. Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta».
    7. Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!»
    8. Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.
    9. Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora.
    10. N-aţi citit niciodată textul acesta: Piatra pe care au aruncat-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară;
    11. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?"
    12. Ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.
    13. Au trimis la el pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă.
    14. Au venit şi i-au spus: "Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut cezarului? Să dăm sau să nu dăm?"
    15. Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: "De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să-l văd".
    16. I-au adus şi el le-a zis: "Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?" Ei i-au spus: "Ale cezarului".
    17. Atunci Isus le-a zis: "Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu". Şi erau foarte uimiţi de el.
    18. Apoi au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat:
    19. "Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva are un frate care moare şi lasă în urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice urmaşi fratelui său.
    20. Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi, murind, nu a lăsat urmaşi.
    21. Al doilea a luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea.
    22. Şi toţi cei şapte nu au lăsat urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia.
    23. La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie".
    24. Isus le-a zis: "Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu?
    25. Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
    26. Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi citit în cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?
    27. El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic!"
    28. Atunci, unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei şi văzând că le-a răspuns bine, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este prima dintre toate poruncile?"
    29. Isus i-a răspuns: "Prima este: Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
    30. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.
    31. A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea".
    32. Cărturarul i-a zis: "Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el
    33. şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate holocausturile şi decât toate jertfele".
    34. Isus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a spus: "Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu". Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.
    35. Luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: "Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David?
    36. David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt: Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale.
    37. Deci, însuşi David îl numeşte Domn; atunci, cum îi este fiu?" Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.
    38. În învăţătura lui mai spunea: "Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe,
    39. să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe.
    40. Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră".
    41. Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult.
    42. A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani.
    43. Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: "Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande
    44. pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei".

    Parabola viticultorilor ucigaşi
    (Mt 21,33-46; Lc 20,9-19)

    Capitolul 12

    1 Şi a început să le vorbească în parabole: "Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn a. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei. 3 Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. 4 Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au batjocorit. 5 A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. 6 Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta». 7 Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!» 8 Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.
         9 Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit niciodată textul acesta:
        Piatra pe care au aruncat-o constructorii,
        aceasta a devenit piatră unghiulară;

    11    Domnul a făcut acest lucru
        şi este minunat în ochii noştri?"

         12 Ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.

    Tributul cuvenit cezarului
    (Mt 22,15-22; Lc 20,20-26)
        13 Au trimis la el pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă. 14 Au venit şi i-au spus: "Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut cezarului? Să dăm sau să nu dăm?" 15 Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: "De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să-l văd". 16 I-au adus şi el le-a zis: "Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?" Ei i-au spus: "Ale cezarului". 17 Atunci Isus le-a zis: "Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu". Şi erau foarte uimiţi de el.

    Saduceii şi învierea
    (Mt 22,23-33; Lc 20,27-40)
        18 Apoi au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 19 "Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva are un frate care moare şi lasă în urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice urmaşi fratelui său. 20 Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi, murind, nu a lăsat urmaşi. 21 Al doilea a luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea. 22 Şi toţi cei şapte nu au lăsat urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor învia b, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie".
         24 Isus le-a zis: "Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi citit în cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? 27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic!"

    Porunca cea mai mare
    (Mt 22,34-40; Lc 10,25-28)
        28 Atunci, unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei şi văzând că le-a răspuns bine, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este prima dintre toate poruncile?" 29 Isus i-a răspuns: "Prima este: Ascultă Israele: c Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. 31 A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea". 32 Cărturarul i-a zis: "Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el 33 şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate holocausturile d şi decât toate jertfele". 34 Isus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a spus: "Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu". Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.

    Cristos, Fiul lui David
    (Mt 22,41-46; Lc 20,41-44)
        35 Luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: "Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui David? 36 David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt:
        Domnul a spus Domnului meu,
        aşază-te la dreapta mea
        până când voi pune pe duşmanii tăi
        sub picioarele tale
    .
    37 Deci, însuşi David îl numeşte Domn; atunci, cum îi este fiu?" Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.

    Acuze împotriva cărturarilor
    (Mt 23,6-7; Lc 20,45-47)
        38 În învăţătura lui mai spunea: "Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, 39 să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe. 40 Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră".

    Ofranda văduvei
    (Lc 21,1-4)
        41 Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici e, câţiva bani. 43 Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: "Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande 44 pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei".

    Note de subsol


    a Descrierea din Marcu o aminteşte pe cea din Is 5,1-5. După ce plantează butaşii, stăpânul viei înconjoară terenul cu un gard din pietrele adunate de pe terenul desţelenit (unde lipsea piatra, se folosea o îngrăditură de mărăcini), pentru a proteja via de animale şi hoţi, amenajează teascul (un bazin scobit în piatră, în care strugurii erau zdrobiţi cu picioarele) şi turnul de pază (din piatră, partea de jos servind drept adăpost în timpul culesului, peste care se afla un foişor de observaţie pentru paznic).
    b În multe manuscrise importante lipseşte: când vor învia, probabil pentru a se acomoda cu Lc 20,33 şi Mt 22,28.
    c Acest text, luat din Dt 6,4, este formula de introducere care dă şi numele rugăciunii de dimineaţă şi de seară, Shema Israel, pe care orice evreu trebuia s-o recite zilnic. De această obligaţie erau scutiţi copiii, femeile şi sclavii. Textul scris al acestei rugăciuni trebuia purtat tot timpul la filacterii.
    d Sacrificiul adus în cultul VT care consta în arderea integrală a victimei (Lev 6,1-6).
    e Lit.: duo lepta, ho estin kodrantes. Un lepton (monedă greacă din cupru) = 1/128 dintr-un dinar; un quadrant (monedă romană din cupru) = 1/64 dintr-un dinar.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro