Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Marcu

    Capitolul 10

    1. Plecând de acolo, a venit în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan, iar mulţimile s-au adunat din nou în jurul lui. Şi iarăşi, după cum îi era obiceiul, le învăţa.
    2. Atunci au venit fariseii şi, ca să-l pună la încercare, l-au întrebat dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia".
    3. El le-a răspuns: "Ce v-a poruncit Moise?"
    4. I-au spus: "Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase".
    5. Isus le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta.
    6. Însă, de la începutul creaţiei, i-a făcut bărbat şi femeie;
    7. de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui
    8. şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup.
    9. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă".
    10. Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta.
    11. El le-a spus: "Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta comite adulter cu ea.
    12. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter".
    13. Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau.
    14. Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: "Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei.
    15. Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea".
    16. Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.
    17. Când pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?"
    18. Isus i-a zis: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu.
    19. Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!"
    20. Atunci el i-a zis: "Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea".
    21. Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: "Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!"
    22. Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii.
    23. Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: "Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!"
    24. Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus le-a zis din nou: "Copii, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu!
    25. Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu".
    26. Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: "Atunci, cine se poate mântui?"
    27. Privindu-i, Isus le-a spus: "Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile".
    28. Petru a început să-i spună: "Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat".
    29. Isus i-a zis: "Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie
    30. şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică.
    31. Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii".
    32. Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple:
    33. "Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor.
    34. Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia".
    35. Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: "Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem".
    36. El le-a spus: "Ce vreţi să fac pentru voi?"
    37. Atunci ei i-au spus: "Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta".
    38. Dar Isus le-a spus: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?"
    39. Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi.
    40. Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit".
    41. Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan.
    42. Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor.
    43. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru
    44. şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor.
    45. Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi".
    46. Şi au venit la Ierihon. Pe când ieşea din Ierihon cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea la marginea drumului.
    47. Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige şi să spună: "Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!"
    48. Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare: "Fiul lui David, îndură-te de mine!"
    49. Oprindu-se, Isus a spus: "Chemaţi-l!" Şi l-au chemat pe orb, spunându-i: "Curaj, ridică-te, te cheamă".
    50. Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus.
    51. Isus l-a întrebat: "Ce vrei să fac pentru tine?" Orbul i-a spus: "Rabbuni, să-mi recapăt vederea".
    52. Atunci Isus i-a zis: "Mergi, credinţa ta te-a mântuit!" Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.

    Căsătoria şi divorţul
    (Mt 19,1-9)

    Capitolul 10

    1 Plecând de acolo, a venit în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan, iar mulţimile s-au adunat din nou în jurul lui. Şi iarăşi, după cum îi era obiceiul, le învăţa. 2 Atunci au venit fariseii şi, ca să-l pună la încercare, l-au întrebat dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia". 3 El le-a răspuns: "Ce v-a poruncit Moise?" 4 I-au spus: "Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase". 5 Isus le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Însă, de la începutul creaţiei, i-a făcut bărbat şi femeie; 7 de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui a 8 şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. 9 Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă". 10 Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. 11 El le-a spus: "Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta comite adulter cu ea. 12 Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter" b.

    Isus şi copiii
    (Mt 19,13-15; Lc 18,15-17)
        13 Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: "Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. 15 Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea". 16 Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.

    Tânărul bogat
    (Mt 19,16-30; Lc 18,18-30)
        17 Când pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" 18 Isus i-a zis: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. 19 Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! c Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!" 20 Atunci el i-a zis: "Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea" d. 21 Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: "Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!" 22 Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii.
         23 Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: "Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!" 24 Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus le-a zis din nou: "Copii, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu! e 25 Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu". 26 Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: "Atunci, cine se poate mântui?" 27 Privindu-i, Isus le-a spus: "Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile".
         28 Petru a început să-i spună: "Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat". 29 Isus i-a zis: "Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie 30 şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. 31 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii".

    A treia anunţare a morţii şi învierii lui Isus
    (Mt 20,17-19; Lc 18,31-34)
        32 Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: 33 "Iată, urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna la moarte şi-l vor da pe mâna păgânilor. 34 Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia".

    Cererea fiilor lui Zebedeu
    (Mt 20,20-23)
        35 Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: "Învăţătorule, vrem să faci pentru noi ceea ce îţi cerem". 36 El le-a spus: "Ce vreţi să fac pentru voi?" 37 Atunci ei i-au spus: "Fă-ne f să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta". 38 Dar Isus le-a spus: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?" 39 Ei i-au spus: "Putem". Iar Isus le-a zis: "Potirul pe care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. 40 Însă, a sta la dreapta sau la stânga mea, nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost pregătit".

    Cel mai mare trebuie să slujească
    (Mt 20,29-34; Lc 22,24-27)
        41 Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. 42 Chemându-i la sine, Isus le-a spus: "Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. 43 Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru 44 şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor. 45 Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi".

    Vindecarea orbului din Ierihon
    (Mt 20,29-39; Lc 18,35-43)
        46 Şi au venit la Ierihon. Pe când ieşea din Ierihon cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartimeu g, fiul lui Timeu, şedea la marginea drumului. 47 Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige şi să spună: "Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!" 48 Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare: "Fiul lui David, îndură-te de mine!" 49 Oprindu-se, Isus a spus: "Chemaţi-l!" Şi l-au chemat pe orb, spunându-i: "Curaj, ridică-te, te cheamă". 50 Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. 51 Isus l-a întrebat: "Ce vrei să fac pentru tine?" Orbul i-a spus: "Rabbuni h, să-mi recapăt vederea". 52 Atunci Isus i-a zis: "Mergi, credinţa ta te-a mântuit!" Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.

    Note de subsol


    a În unele manuscrise importante este omis: şi se va uni cu soţia lui.
    b După Dt 24,1-4, bărbatul putea să-şi lase femeia pentru un motiv de desfrânare, dându-i un act de despărţire încheiat în prezenţa a doi martori, purtând numele, data şi localitatea, semnat şi înmânat direct soţiei, cu aceste cuvinte: "Eu te las... astfel încât tu eşti liberă să te căsătoreşti cu bărbatul pe care îl vrei şi nimeni nu va putea să te împiedice de acum şi întotdeauna". Existau pe timpul lui Isus două tendinţe de a interpreta motivul despărţirii. Şcoala lui Shamai admitea ca unic motiv infidelitatea soţiei în căsătorie. Şcoala lui Hillel lua în considerare expresia din Deuteronom: Dacă ea nu mai are trecere înaintea ta, luând-o în sens mult mai larg; era suficient ca femeia să ardă mâncarea. Pentru rabbi Aqiba era suficient dacă bărbatului nu-i mai plăcea femeia. Isus nu se lasă antrenat în dispute juridice ca rabinii, ci se pronunţă fără echivoc împotriva divorţului. Bărbatul nu are dreptul să lase femeia pentru că o împinge spre adulter. Argumentul fariseilor că Moise ar fi permis despărţirea este respins de Isus, care apelează la un principiu anterior permisiunii lui Moise: planul lui Dumnezeu.
    c Unele manuscrise omit: Să nu înşeli! probabil armonizare după Mt 19,18 şi Lc 18,20.
    d La evrei, copilul devenea responsabil pentru faptele sale când împlinea 12 ani.
    e Multe manuscrise prezintă varianta: Cât de greu este pentru cei care-şi pun încrederea în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!
    f Lit.: dă-ne!
    g Este un cuvânt de origine aramaică. Etimologic ar putea însemna "fiul necuratului" sau "fiul orbului".
    h Este un titlu acordat unei persoane stimate pentru ştiinţa şi autoritatea acesteia. În aramaică înseamnă "Marele meu", "Domnul meu", "Învăţătorule".
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro