Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Ioan

    Capitolul 21

    1. După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a arătat astfel:
    2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui.
    3. Simon Petru le-a spus: "Mă duc să pescuiesc". Ei i-au zis: "Mergem şi noi cu tine". Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic.
    4. Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus.
    5. Aşadar, Isus le-a zis: "Copii, nu aveţi ceva de mâncare?" I-au răspuns: "Nu!"
    6. Atunci le-a zis: "Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi". Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor.
    7. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: "E Domnul!" Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina - pentru că era dezbrăcat - şi s-a aruncat în mare.
    8. Ceilalţi discipoli au venit cu barca - pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi - trăgând cu ei năvodul cu peşti.
    9. Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşte pus deasupra şi pâine.
    10. Isus le-a zis: "Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!"
    11. Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt.
    12. Isus le-a zis: "Veniţi şi mâncaţi!" Şi nici unul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe "Tu cine eşti?" căci ştiau că este Domnul.
    13. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele.
    14. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morţi.
    15. După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?" El i-a zis: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". El i-a spus: "Paşte mieluşeii mei!"
    16. El i-a zis iarăşi, a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" El i-a spus: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". I-a zis: "Paşte oile mele!"
    17. I-a zis a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: "Mă iubeşti?" şi i-a spus: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte oile mele!
    18. Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi te duceai unde voiai. Însă, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi".
    19. Dar aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va preamări pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: "Urmează-mă!"
    20. Întorcându-se, Petru l-a văzut venind din urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus, care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui şi îi spusese: "Doamne, cine este cel care te va trăda?"
    21. Aşadar, văzându-l pe acesta, Petru i-a spus: "Doamne, dar acesta?"
    22. Isus i-a zis: "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-mă!"
    23. Astfel a ieşit vorba printre fraţi că discipolul acela nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte?"
    24. Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea şi le-a scris, iar noi ştim că mărturia lui este adevărată.
    25. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise.

    IV. EPILOG

    Isus apare discipolilor
    lângă Marea Tiberiadei

    Capitolul 21

    1 După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus: "Mă duc să pescuiesc". Ei i-au zis: "Mergem şi noi cu tine". Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5 Aşadar, Isus le-a zis: "Copii, nu aveţi ceva de mâncare?" I-au răspuns: "Nu!" 6 Atunci le-a zis: "Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a a bărcii şi veţi găsi". Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. 7 Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: "E Domnul!" Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina - pentru că era dezbrăcat - şi s-a aruncat în mare. 8 Ceilalţi discipoli au venit cu barca - pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi b - trăgând cu ei năvodul cu peşti.
         9 Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşte pus deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: "Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!" 11 Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei c de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: "Veniţi şi mâncaţi!" Şi nici unul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe "Tu cine eşti?" căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morţi.

    Misiunea pastorală a lui Petru

        15 După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?" El i-a zis: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". El i-a spus: "Paşte mieluşeii mei!" 16 El i-a zis iarăşi, a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" El i-a spus: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". I-a zis: "Paşte oile mele!" 17 I-a zis a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: "Mă iubeşti?" şi i-a spus: "Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte oile mele! 18 Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi te duceai unde voiai. Însă, când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile d şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi". 19 Dar aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va preamări pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: "Urmează-mă!"
         20 Întorcându-se, Petru l-a văzut venind din urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus, care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui şi îi spusese: "Doamne, cine este cel care te va trăda?" 21 Aşadar, văzându-l pe acesta, Petru i-a spus: "Doamne, dar acesta?" 22 Isus i-a zis: "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-mă!" 23 Astfel a ieşit vorba printre fraţi că discipolul acela nu va muri. Dar Isus nu-i spusese că nu va muri, ci: "Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte?" e

    Concluzie

        24 Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea şi le-a scris, iar noi ştim că mărturia lui este adevărată.
         25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise.

    Note de subsol


    a Adjectivul dexios = drept; asociat cu mâna sau cu partea dreaptă arată partea cea mai nobilă şi mai importantă: binecuvântarea este transmisă prin impunerea mâinii drepte (Gen 48,13-18); în ritualul consacrării preoţilor, partea dreaptă e cea mai importantă din punct de vedere ritual (Ex 29,20); Mâna dreaptă a lui Dumnezeu e simbolul acţiunii sale eficace şi salvifice (Dt 32,40; Ps 18,36); partea dreaptă a tronului este rezervată pentru regină (1Rg 2,19; Ps 45,10); regele Mesia stă la dreapta lui Dumnezeu (Ps 110,1); iar din partea dreaptă a templului izvorăşte apa care purifică şi dă rodnicie pământului Israelului (Ez 47,1).
    b Cot (unitate de măsură pentru lungime) = 45 cm.
    c S-au căutat multe interpretări cu privire la simbolismul numărului. Exegeza cea mai serioasă se mulţumeşte să vadă aici o aluzie la universalitatea, plinătatea şi unitatea Bisericii, ca şi la rodnicia misiunii sale.
    d Expresia şi imaginea întinderii mâinilor, pentru scriitorii creştini din primele secole, se referă, în general, la moartea pe cruce (Petru va muri răstignit în anul 67 la Roma).
    e Unele manuscrise omit: ce te priveşte?
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro