Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Ioan

    Capitolul 18

    1. Spunând acestea, Isus a ieşit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedron, unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui.
    2. Dar ştia şi Iuda, trădătorul, locul acela pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi.
    3. Aşadar, Iuda, luând cohorta şi servitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare, torţe şi arme.
    4. Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis: "Pe cine căutaţi?"
    5. I-au răspuns: "Pe Isus Nazarineanul". El le-a zis: "Eu sunt". Era acolo cu ei şi Iuda, cel care l-a trădat.
    6. Când le-a zis: "Eu sunt", ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.
    7. Atunci, i-a întrebat a doua oară: "Pe cine căutaţi?", iar ei au zis: "Pe Isus Nazarineanul".
    8. Isus le-a răspuns: "V-am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece".
    9. Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: "Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul".
    10. Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malchus.
    11. Dar Isus i-a zis lui Petru: "Pune-ţi sabia în teacă. Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?"
    12. Atunci, cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor, l-au luat pe Isus şi l-au legat.
    13. L-au dus mai întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an.
    14. Caiafa era acela care dăduse iudeilor sfatul: "Este mai bine să moară un singur om pentru popor".
    15. Iar Simon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot şi a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot,
    16. în timp ce Petru stătea afară, în faţa porţii. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieşit şi a vorbit cu portăreasa şi l-a lăsat şi pe Petru să intre.
    17. Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru: "Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?" El i-a zis: "Nu sunt".
    18. Stăteau acolo servitorii şi cei din gardă; făcuseră un foc pentru că era frig şi se încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea.
    19. Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui şi despre învăţătura sa.
    20. Isus i-a răspuns: "Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns.
    21. De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus".
    22. Îndată ce a spus acestea, unul dintre cei din gardă, care stătea acolo, i-a dat o palmă lui Isus, spunând: "Aşa răspunzi tu marelui preot?"
    23. Isus i-a răspuns: "Dacă am vorbit rău, arată-mi ce este rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?"
    24. Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.
    25. Iar Simon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus: "Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii lui?" El a negat şi a zis: "Nu sunt".
    26. Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: "Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?"
    27. Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.
    28. Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineaţă. Dar ei nu au intrat în pretoriu ca să nu se profaneze şi să poată mânca Paştele.
    29. Pilat a ieşit afară la ei şi a spus: "Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?"
    30. Au răspuns şi i-au zis: "Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta".
    31. Atunci, Pilat le-a zis: "Luaţi-l voi şi judecaţi-l voi după Legea voastră!" Iudeii i-au spus: "Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni".
    32. Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară.
    33. Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis: "Tu eşti regele iudeilor?"
    34. Isus a răspuns: "De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au vorbit alţii despre mine?"
    35. Pilat a răspuns: "Oare sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?"
    36. Isus a răspuns: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici".
    37. Atunci Pilat i-a zis: "Aşadar, eşti rege?" Isus i-a răspuns: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu".
    38. Pilat i-a zis: "Ce este adevărul?". După ce a spus aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis: "Eu nu găsesc în el nici o vină.
    39. Dar este un obicei la voi ca de Paşti să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele Iudeilor?"
    40. Atunci au strigat din nou, spunând: "Nu pe acesta, ci pe Baraba!" Iar Baraba era un tâlhar.

    PĂTIMIREA ŞI MOARTEA LUI ISUS

    Arestarea lui Isus
    (Mt 26,47-56; Mc 14,43-52; Lc 22,47-53)

    Capitolul 18

    1 Spunând acestea, Isus a ieşit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedron a, unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui. 2 Dar ştia şi Iuda, trădătorul, locul acela pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi. 3 Aşadar, Iuda, luând cohorta şi servitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare, torţe şi arme. 4 Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis: "Pe cine căutaţi?" 5 I-au răspuns: "Pe Isus Nazarineanul". El le-a zis: "Eu sunt" b. Era acolo cu ei şi Iuda, cel care l-a trădat. 6 Când le-a zis: "Eu sunt", ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. 7 Atunci, i-a întrebat a doua oară: "Pe cine căutaţi?", iar ei au zis: "Pe Isus Nazarineanul". 8 Isus le-a răspuns: "V-am spus că eu sunt. Aşadar, dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece". 9 Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: "Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul".
         10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malchus. 11 Dar Isus i-a zis lui Petru: "Pune-ţi sabia în teacă. Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?"

    Isus înaintea marelui preot
    şi renegarea lui Petru

    (Mt 26,57-75; Mc 14,53-72; Lc 22,54-71)
        12 Atunci, cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor, l-au luat pe Isus şi l-au legat. 13 L-au dus mai întâi la Anna c, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an. 14 Caiafa era acela care dăduse iudeilor sfatul: "Este mai bine să moară un singur om pentru popor".
         15 Iar Simon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot şi a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot, 16 în timp ce Petru stătea afară, în faţa porţii. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieşit şi a vorbit cu portăreasa şi l-a lăsat şi pe Petru să intre. 17 Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru: "Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?" El i-a zis: "Nu sunt". 18 Stăteau acolo servitorii şi cei din gardă; făcuseră un foc pentru că era frig şi se încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea.
         19 Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui şi despre învăţătura sa. 20 Isus i-a răspuns: "Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. 21 De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus".
         22 Îndată ce a spus acestea, unul dintre cei din gardă, care stătea acolo, i-a dat o palmă lui Isus, spunând: "Aşa răspunzi tu marelui preot?" 23 Isus i-a răspuns: "Dacă am vorbit rău, arată-mi ce este rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?" 24 Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.
         25 Iar Simon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus: "Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii lui?" El a negat şi a zis: "Nu sunt". 26 Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: "Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?" 27 Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.

    Isus înaintea lui Pilat
    (Mt 27,1-2.11-14; Mc 15,1-5; Lc 23,1-5)
        28 Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu d. Era dimineaţă. Dar ei nu au intrat în pretoriu ca să nu se profaneze e şi să poată mânca Paştele. 29 Pilat a ieşit afară la ei şi a spus: "Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?" 30 Au răspuns şi i-au zis: "Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta". 31 Atunci, Pilat le-a zis: "Luaţi-l voi şi judecaţi-l voi după Legea voastră!" Iudeii i-au spus: "Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni" f. 32 Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară.
         33 Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis: "Tu eşti regele iudeilor?" 34 Isus a răspuns: "De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au vorbit alţii despre mine?" 35 Pilat a răspuns: "Oare sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?" 36 Isus a răspuns: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici". 37 Atunci Pilat i-a zis: "Aşadar, eşti rege?" Isus i-a răspuns: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu". 38 Pilat i-a zis: "Ce este adevărul?" g.
        După ce a spus aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a zis: "Eu nu găsesc în el nici o vină. 39 Dar este un obicei la voi ca de Paşti să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l eliberez pe regele Iudeilor?" 40 Atunci au strigat din nou, spunând: "Nu pe acesta, ci pe Baraba!" Iar Baraba era un tâlhar.

    Note de subsol


    a Lit.: Torentul tulbure. Era numele unui torent (albie, de obicei secată, în care se scurgea apa în timpul ploilor de iarnă), aflat la est de oraş, creând valea cu acelaşi nume ce desparte Ierusalimul de Muntele Măslinilor. Este menţionat numai aici în NT şi în 2Sam 15,23 şi 1Rg 15,13.
    b Unele manuscrise adaugă: Isus.
    c Acest nume este forma greacă a ebraicului Hannania. A fost mare preot între anii 6-15, dar influenţa lui continuă întrucât cei cinci fii şi ginerele Caiafa au ocupat pe rând funcţia de mare preot. Este posibil ca el să fi fost personajul principal care a organizat condamnarea lui Isus.
    d În Palestina, pretoriul indica locuinţa permanentă a guvernatorului roman. În timpul lui Isus, guvernatorul locuia în fortăreaţa Antonia, dar, după moartea lui Irod, şi în palatul lui Irod. Bibliştii discută dacă procesul a avut loc în fortăreaţa Antonia (la nord de templu) sau în palatul lui Irod (în partea de sud-vest a Ierusalimului).
    e Pentru evrei, locuinţele păgânilor erau impure şi contactul cu ele ducea la impuritate rituală. Se credea că în jurul caselor păgâne ar fi fost îngropate cadavre de copii avortaţi. Or, contaminarea prin contactul cu un cadavru durează 7 zile şi, prin urmare, Paştele trebuia amânat cu o lună (Num 9,6.11; 2Cr 30,2-3).
    f După mărturia lui Iosif Flaviu şi a Talmudului palestinian, iudeilor nu le era permis să dea sentinţe de condamnare la moarte. Acest drept era rezervat procuratorului roman. Lapidarea sfântului Ştefan şi alte cazuri similare sunt mai degrabă un linşaj şi o violare a disciplinei romane.
    g Ţinând cont de caracterizarea făcută lui Pilat de către istoriografi, se pare că întrebarea acestuia nu exprimă nici scepticism filozofic, nici ironie, nici sarcasmul omului politic, nici căutarea serioasă a adevărului. Pur şi simplu, Pilat este străin şi refractar faţă de mărturia lui Isus despre adevăr.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro