Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Evanghelia după Sfântul Ioan

    Capitolul 1

    1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
    2. Acesta era la început la Dumnezeu.
    3. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există.
    4. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor,
    5. iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.
    6. A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan.
    7. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
    8. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină.
    9. [Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om.
    10. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut.
    11. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.
    12. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu,
    13. care nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.
    14. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
    15. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat: "Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea pentru că era mai înainte de mine".
    16. Într-adevăr, noi toţi am primit din plinătatea lui har după har.
    17. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.
    18. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.
    19. Aceasta este mărturia dată de Ioan, când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: "Cine eşti tu?"
    20. Iar el a recunoscut şi nu a negat. A mărturisit: "Nu sunt eu Cristos!"
    21. L-au întrebat: "Atunci cine? Eşti tu Ilie?" El a răspuns: "Nu sunt!" "Eşti tu Profetul?" A răspuns: "Nu!"
    22. Aşadar, i-au zis: "Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?"
    23. El a zis: "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: Îndreptaţi calea Domnului, după cum a spus Isaia profetul".
    24. Iar cei trimişi erau dintre farisei.
    25. L-au întrebat şi i-au zis: "Aşadar, de ce botezi, dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?"
    26. Ioan le-a răspuns: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi,
    27. care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei".
    28. Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
    29. A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
    30. Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a ajuns înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine.
    31. Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»".
    32. Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui.
    33. Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt».
    34. Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu".
    35. În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi.
    36. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!"
    37. Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus.
    38. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: "Ce căutaţi?" Ei i-au spus: "Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» - unde locuieşti?"
    39. El le-a zis: "Veniţi şi vedeţi". Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.
    40. Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru.
    41. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: "L-am găsit pe Mesia!" - care, tradus, înseamnă "Cristos" -
    42. şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»" - care înseamnă «Petru»".
    43. A doua zi, voia să plece în Galileea şi l-a întâlnit pe Filip. Isus i-a zis: "Urmează-mă!"
    44. Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
    45. Filip l-a întâlnit pe Natanael şi i-a zis: "L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret".
    46. Dar Natanael i-a zis: "Poate fi ceva bun din Nazaret?" Filip i-a zis: "Vino şi vezi!"
    47. Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: "Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie".
    48. Natanael i-a zis: "De unde mă cunoşti?" Isus i-a răspuns şi i-a zis: "Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin".
    49. Natanael i-a răspuns: "Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel".
    50. Isus a răspuns şi i-a zis: "Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea".
    51. Şi i-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului".

    I. PROLOG

    Capitolul 1

    1 La început era Cuvântul
        şi Cuvântul era la a Dumnezeu
        şi Cuvântul era Dumnezeu b.
    2    Acesta era la început la Dumnezeu.
    3    Toate au luat fiinţă prin el
        şi fără el nu a luat fiinţă
        nimic din ceea ce există c.
    4    În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor,
    5    iar lumina în întuneric luminează,
        dar întunericul nu a cuprins-o d.
    6    A venit un om, trimis de Dumnezeu,
        al cărui nume era Ioan.
    7    Acesta a venit spre mărturie,
        ca să dea mărturie despre lumină,
        pentru ca toţi să creadă prin el.
    8    Nu era el lumina,
        ci a venit să dea mărturie despre lumină.
    9    [Cuvântul] era lumina adevărată e
        care, venind în lume, luminează pe orice om.
    10    Era în lume
        şi lumea a luat fiinţă prin el,
        dar lumea nu l-a cunoscut.
    11    A venit la ai săi f,
        dar ai săi nu l-au primit.
    12    Însă celor care l-au primit,
        celor care cred în numele lui
        le-a dat puterea
        de a deveni copii g ai lui Dumnezeu,
    13    care nu din sânge,
        nici din voinţa trupului,
        nici din voinţa bărbatului h,
        ci din Dumnezeu s-au născut.
    14    Şi Cuvântul s-a făcut trup
        şi a locuit între noi,
        iar noi am văzut gloria lui,
        glorie ca a unicului născut din Tatăl,
        plin de har şi de adevăr.
    15    Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat:
        "Acesta era cel despre care v-am spus:
        Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea
        pentru că era mai înainte de mine".
    16    Într-adevăr, noi toţi am primit
        din plinătatea lui
        har după i har.
    17    Pentru că Legea a fost dată prin Moise,
        harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.
    18    Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu;
        Fiul j, care este spre pieptul Tatălui k,
        el l-a revelat.


    II. CARTEA SEMNELOR

    ÎNCEPUTUL REVELĂRII LUI ISUS

    Mărturia lui Ioan Botezătorul
    (Mt 3,1-12; Mc 1,2-8; Lc 3,15-17)
        19 Aceasta este mărturia dată de Ioan, când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: "Cine eşti tu?" 20 Iar el a recunoscut şi nu a negat. A mărturisit: "Nu sunt eu Cristos!" 21 L-au întrebat: "Atunci cine? Eşti tu Ilie?" El a răspuns: "Nu sunt!" "Eşti tu Profetul?" A răspuns: "Nu!" 22 Aşadar, i-au zis: "Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?" 23 El a zis:
    "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu:
    Îndreptaţi calea Domnului,
    după cum a spus Isaia profetul".
         24 Iar cei trimişi erau dintre farisei. 25 L-au întrebat şi i-au zis: "Aşadar, de ce botezi, dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?" 26 Ioan le-a răspuns: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, 27 care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei". 28 Acestea s-au petrecut în Betania l, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

    Mielul lui Dumnezeu

        29 A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu m, care ridică păcatul lumii. 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a ajuns înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. 31 Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel»" n.
         32 Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». 34 Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu".

    Primii discipoli

        35 În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. 36 Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: "Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!" 37 Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. 38 Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: "Ce căutaţi?" Ei i-au spus: "Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» - unde locuieşti?" 39 El le-a zis: "Veniţi şi vedeţi". Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.
         40 Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: "L-am găsit pe Mesia!" - care, tradus, înseamnă "Cristos" - 42 şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»" - care înseamnă «Petru»".

    Chemarea lui Filip şi a lui Natanael

        43 A doua zi, voia să plece în Galileea şi l-a întâlnit pe Filip. Isus i-a zis: "Urmează-mă!" 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
         45 Filip l-a întâlnit pe Natanael o şi i-a zis: "L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret". 46 Dar Natanael i-a zis: "Poate fi ceva bun din Nazaret?" Filip i-a zis: "Vino şi vezi!" 47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: "Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie" p. 48 Natanael i-a zis: "De unde mă cunoşti?" Isus i-a răspuns şi i-a zis: "Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin" q.
         49 Natanael i-a răspuns: "Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel". 50 Isus a răspuns şi i-a zis: "Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea". 51 Şi i-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului".

    Note de subsol


    a În greacă, prepoziţia pros indică direcţia unei mişcări. De aceea, mulţi exegeţi propun: şi Cuvântul era (orientat, îndreptat în mod dinamic) spre Dumnezeu (TOB, NAB). Alţii înţeleg prepoziţia în sensul de "a fi în comuniune cu" (BJ, RSV, TEV). Biblia lui Şerban Cantacuzino de la 1688 traduce: Şi Cuvântul era către Dumnezeu.
    b Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece "Dumnezeu" este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar "Cuvântul", cu articol, este subiect. Prin această afirmaţie nu se intenţionează identificarea "Cuvântului" cu "Dumnezeu", ci se indică natura divină a "Cuvântului".
    c După manuscrisele cele mai vechi şi mărturiile primilor sfinţi părinţi, v. 3 şi 4 ar fi: 3 Toate prin el au luat fiinţă şi fără el nu a luat fiinţă nimic. Ceea ce a luat fiinţă 4 în el era viaţa... Această împărţire este acceptată de multe traduceri moderne (BJ, NAB). Este preferată şi de UBS. Întrucât această variantă prezintă dificultăţi de interpretare teologică, cu NVg, RSV, TOB, TEV etc., menţinem varianta tradiţională.
    d Majoritatea exegeţilor aleg sensul adversativ al verbului katalambano = a cuprinde, a lua în stăpânire - atât din motiv semantic, cât şi teologic.
    e Lit.: Era adevărata lumină. Deoarece propoziţia nu are un subiect şi pentru a evita confuzia, introducem "Cuvântul", aşa cum fac: BJ, RSV, NAB, TOB. Alţii, pentru a evita ambiguitatea, traduc: Lumina cea adevărată, care luminează pe orice om, venea în lume.
    f Lit.: la cele proprii. În limbaj biblic, expresia se poate referi sau la poporul lui Israel care este proprietatea lui Dumnezeu, sau la ţara făgăduită, pământul pe care Dumnezeu îl dă poporului său.
    g Termenul grec folosit aici pentru a-i desemna pe cei care cred - teknon - este diferit de cel folosit, în Evanghelia după sfântul Ioan, pentru a indica filiaţiunea transcendentă şi proprie numai lui Isus - hyios.
    h Cele trei elemente enumerate de Ioan nu au un sens depreciativ, ci se referă doar la modul natural de a fi al omului. A deveni "copil al lui Dumnezeu" este numai darul lui Dumnezeu, întrucât nici unul dintre elementele care intervin în procrearea umană nu are, în acest sens, nici cel mai mic rol: nici sângele - femeia; nici voinţa trupului - sexualitatea; nici voinţa bărbatului - decizia de a avea un fiu.
    i Prepoziţia greacă anti poate însemna: 1) corespondenţă: har pentru har, adică harul creştinilor ar corespunde harului lui Cristos; 2) acumulare: har peste har; 3) substituire: har în locul harului, idee susţinută de sfinţii părinţi care interpretează substituirea Legii lui Moise cu evanghelia lui Cristos.
    j Multe manuscrise prezintă varianta: Dumnezeu unicul născut, dar poate fi considerată prea elaborată din punct de vedere teologic.
    k Expresie care indică intimitatea de iubire dintre Tatăl şi Fiul, într-un context de revelare: Fiul ni-l revelează pe Tatăl în intimitatea divină, absolut inaccesibilă oamenilor.
    l Unele manuscrise au: Betabara.
    m Simbolul mielului, pentru a indica rolul unei persoane, este destul de rar în VT. Israel este comparat cu un miel pe care Dumnezeu îl duce la păşune şi-l ocroteşte, iar servitorul lui Iahve este asemănat cu mielul dus la înjunghiere. Dar nici o persoană nu este numită "miel al lui Dumnezeu". În formula lui Ioan, care pare a fi cunoscută de primii creştini, mielul pune în legătură cu Dumnezeu, retrimiţând la contextul cultic, unde jertfirea mielului este prescrisă pentru ritul purificării şi ispăşirii (Lev 14,1-32), pentru ofranda dedicării altarului (Num 7,10-89) şi pentru jertfa zilnică (Ex 29,38-42; Lev 6,2-6; Num 28,3-8; Ex 46,13-15).
    n În Evanghelia după sfântul Ioan, "Israel" este echivalent cu poporul lui Dumnezeu şi are o conotaţie bună în contrast cu "iudeii", conducătorii oficiali ai iudaismului, care se opuneau lui Isus şi discipolilor lui.
    o În ebraică, Natan`el înseamnă: "Dumnezeu a dat". Numele lui mai este menţionat în In 21,2 împreună cu alţi apostoli. În listele celorlalţi evanghelişti nu figurează printre apostoli. Identificarea lui cu Bartolomeu se datorează faptului că, în listele sinoptice, numele Bartolomeu urmează direct după cel al lui Filip (Mt 10,3; Mc 3,18; Lc 6,14). Tradiţia liturgică orientală îl identifică cu Simon Canaaneul sau Zelotul.
    p Spre deosebire de Iacob, care a furat binecuvântarea părintească prin viclenie, Natanael este reprezentantul acelui grup de credincioşi israeliţi care aderă la Isus, obţinând astfel binecuvântarea părinţilor.
    q "A sta sub smochin", ca şi "a sta sub viţa de vie" este o imagine biblică frecventă pentru a indica viaţa liniştită, obişnuită, în casa proprie (1Rg 4,25; Mih 4,4; Zah 3,10). Deci Isus îl cunoştea pe Natanael înainte ca acesta să fi venit la el. Textele din Qumran îl prezintă pe Mesia, fiul înţelept al lui David, ca unul care are capacitatea de a cunoaşte secretele oamenilor şi ale tuturor vieţuitoarelor.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro