Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Filipeni

    Capitolul 1

    1. Paul şi Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:
    2. har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos.
    3. Îi aduc mulţumire Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de voi,
    4. totdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toţi, rugăciune pe care o fac cu bucurie
    5. pentru participarea voastră la evanghelie din prima zi şi până acum.
    6. Sunt pe deplin convins că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus.
    7. Ca atare, este drept să cred aceasta despre voi toţi, pentru că vă am în inima mea pe voi toţi care luaţi parte, împreună cu mine, la acelaşi har, atât în lanţuri, cât şi în apărarea şi întărirea evangheliei,
    8. căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe voi toţi cu aceleaşi sentimente ca ale lui Cristos Isus.
    9. Şi pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate,
    10. ca să distingeţi ceea ce este mai bun, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos,
    11. plini de rodul dreptăţii care [se obţine] prin Isus Cristos spre gloria şi preamărirea lui Dumnezeu.
    12. Vreau să ştiţi, fraţilor, că cele ce mi se întâmplă au venit mai degrabă în folosul evangheliei,
    13. aşa încât este clar pentru tot Pretoriul şi pentru toţi ceilalţi că lanţurile mele sunt datorită lui Cristos,
    14. şi, întăriţi în Domnul de lanţurile mele, cei mai mulţi dintre fraţi au îndrăznit şi mai mult să predice cuvântul fără frică.
    15. Unii, ce-i drept, îl predică pe Cristos din invidie sau din duh de ceartă, pe când alţii, din bunăvoinţă.
    16. Aceştia o fac din iubire, ştiind că eu stau aici pentru apărarea evangheliei,
    17. ceilalţi însă îl predică pe Cristos din gelozie, nu cu intenţii curate, ci cu intenţia de a-mi mări necazul lanţurilor mele.
    18. Dar ce importanţă are? Numai ca în orice fel, fie din făţărnicie, fie cu sinceritate, Cristos să fie vestit. Şi pentru aceasta mă bucur şi mă voi bucura,
    19. căci ştiu că aceasta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunea voastră şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos,
    20. potrivit cu aşteptarea şi speranţa mea că nu voi fi făcut de ruşine în nimic, ci ca, în mod public, acum ca şi întotdeauna, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte,
    21. căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig.
    22. Dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg.
    23. Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa să mă despart [de viaţa aceasta] şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine.
    24. Însă este mai de folos pentru voi să rămân în trup
    25. şi, convins de aceasta, ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi spre creşterea şi bucuria credinţei voastre,
    26. ca, prin revenirea mea la voi, să prisosească lauda voastră în Cristos Isus prin mine.
    27. Numai să vă purtaţi în chip vrednic de evanghelia lui Isus Cristos pentru că, fie că voi veni la voi şi vă voi vedea, fie că voi rămâne departe şi voi auzi despre faptele voastre, să rămâneţi într-un singur duh, luptând împreună, într-un cuget, pentru credinţa evangheliei.
    28. Nu vă lăsaţi înspăimântaţi întru nimic de adversarii voştri. Aceasta este pentru ei un semn al pieirii, însă pentru voi, al mântuirii, şi aceasta [vine] de la Dumnezeu.
    29. Căci datorită lui Cristos vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, ci şi să suferiţi pentru el,
    30. având de dus aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o în mine şi pe care aţi auzit că o duc şi acum.

    Destinatarii - salutul

    Capitolul 1

    1 Paul şi Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt în Filipi a, împreună cu episcopii b şi diaconii: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos.

    Rugăciune de mulţumire
    pentru comunitatea din Filipi


        3 Îi aduc mulţumire Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de voi, 4 totdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toţi, rugăciune pe care o fac cu bucurie 5 pentru participarea voastră la evanghelie din prima zi şi până acum. 6 Sunt pe deplin convins că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus. 7 Ca atare, este drept să cred aceasta despre voi toţi, pentru că vă am în inima mea pe voi toţi care luaţi parte, împreună cu mine, la acelaşi har, atât în lanţuri, cât şi în apărarea şi întărirea evangheliei, 8 căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe voi toţi cu aceleaşi sentimente ca ale lui Cristos Isus. 9 Şi pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, 10 ca să distingeţi ceea ce este mai bun, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos, 11 plini de rodul dreptăţii care [se obţine] prin Isus Cristos spre gloria şi preamărirea lui Dumnezeu.

    Situaţia lui Paul

        12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că cele ce mi se întâmplă au venit mai degrabă în folosul evangheliei, 13 aşa încât este clar pentru tot Pretoriul şi pentru toţi ceilalţi că lanţurile mele sunt datorită lui Cristos, 14 şi, întăriţi în Domnul de lanţurile mele, cei mai mulţi dintre fraţi au îndrăznit şi mai mult să predice cuvântul c fără frică.
         15 Unii, ce-i drept, îl predică pe Cristos din invidie sau din duh de ceartă, pe când alţii, din bunăvoinţă. 16 Aceştia o fac din iubire, ştiind că eu stau aici pentru apărarea evangheliei, 17 ceilalţi însă îl predică pe Cristos din gelozie, nu cu intenţii curate, ci cu intenţia de a-mi mări necazul lanţurilor mele. 18 Dar ce importanţă are? Numai ca în orice fel, fie din făţărnicie, fie cu sinceritate, Cristos să fie vestit. Şi pentru aceasta mă bucur şi mă voi bucura, 19 căci ştiu că aceasta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunea voastră şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20 potrivit cu aşteptarea şi speranţa mea că nu voi fi făcut de ruşine în nimic, ci ca, în mod public, acum ca şi întotdeauna, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, 21 căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig. 22 Dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg. 23 Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa să mă despart [de viaţa aceasta] şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine. 24 Însă este mai de folos pentru voi să rămân în trup 25 şi, convins de aceasta, ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi spre creşterea şi bucuria credinţei voastre, 26 ca, prin revenirea mea la voi, să prisosească lauda voastră în Cristos Isus prin mine d.

    Fidelitatea faţă de evanghelie

        27 Numai să vă purtaţi în chip vrednic de evanghelia lui Isus Cristos pentru că, fie că voi veni la voi şi vă voi vedea, fie că voi rămâne departe şi voi auzi despre faptele voastre, să rămâneţi într-un singur duh, luptând împreună, într-un cuget, pentru credinţa evangheliei. 28 Nu vă lăsaţi înspăimântaţi întru nimic de adversarii voştri. Aceasta este pentru ei un semn al pieirii, însă pentru voi, al mântuirii, şi aceasta [vine] de la Dumnezeu. 29 Căci datorită lui Cristos vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, ci şi să suferiţi pentru el, 30 având de dus aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o în mine şi pe care aţi auzit că o duc şi acum.

    Note de subsol


    a Vezi n. Fap 16,16.
    b În greaca clasică (de la Homer încoace) şi în LXX, termenul episkopos indica divinitatea (Iob 20,29) care veghea asupra unei ţări sau asupra unui popor. Acest titlu era dat şi celor care aveau o responsabilitate în ierarhia statală: judecători, consilieri, trezorieri, conducători militari sau responsabili religioşi ai unei comunităţi, cum ar fi responsabilii de la templu (Num 4,16; 31,14; Jud 29,8). În documentele de la Qumran, "supraveghetorul" era păstorul sau tatăl spiritual al comunităţii. Pentru primii creştini "episcopul" era conducătorul spiritual al comunităţii.
    c Multe manuscrise importante adaugă: lui Dumnezeu.
    d Textul grec este confuz, de aceea există două orientări în traducerile moderne: datorită mie să aveţi motiv de a-l lăuda pe Cristos Isus sau: să aveţi motiv să vă lăudaţi cu mine pentru ceea ce am făcut în Cristos Isus.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro