Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Faptele Apostolilor

    Capitolul 6

    1. În zilele acelea, crescând numărul discipolilor, eleniştii murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi.
    2. Atunci, cei doisprezece au convocat adunarea discipolilor şi au spus: "Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese.
    3. De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire.
    4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului".
    5. Şi a plăcut cuvântul acesta întregii adunări şi i-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia.
    6. Pe aceştia i-au adus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor.
    7. Şi cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor în Ierusalim se înmulţea foarte mult şi o mare mulţime de preoţi s-au supus credinţei.
    8. Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor.
    9. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, şi au început o controversă cu Ştefan,
    10. dar nu puteau ţine piept înţelepciunii şi duhului cu care vorbea.
    11. Atunci i-au pus pe nişte bărbaţi să spună: "L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu".
    12. Au instigat poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au năpustit asupra lui, l-au prins şi l-au dus în faţa Sinedriului.
    13. Apoi au prezentat nişte martori falşi care spuneau: "Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii.
    14. Într-adevăr, l-am auzit spunând: «Acest Isus Nazarineanul va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»".
    15. Atunci, toţi cei care şedeau în Sinedriu l-au privit ţintă şi au văzut faţa lui ca faţa unui înger.

    Alegerea celor şapte diaconi

    Capitolul 6

    1 În zilele acelea, crescând numărul discipolilor a, eleniştii b murmurau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi c. 2 Atunci, cei doisprezece au convocat adunarea discipolilor şi au spus: "Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. 3 De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. 4 Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului". 5 Şi a plăcut cuvântul acesta întregii adunări şi i-au ales pe Ştefan d, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia. 6 Pe aceştia i-au adus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor.
         7 Şi cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor în Ierusalim se înmulţea foarte mult şi o mare mulţime de preoţi s-au supus credinţei.

    III. RĂSPÂNDIREA CREDINŢEI
        ÎN AFARA IERUSALIMULUI


    Arestarea diaconului Ştefan

        8 Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. 9 Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor e, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, şi au început o controversă cu Ştefan, 10 dar nu puteau ţine piept înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. 11 Atunci i-au pus pe nişte bărbaţi să spună: "L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu". 12 Au instigat poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au năpustit asupra lui, l-au prins şi l-au dus în faţa Sinedriului. 13 Apoi au prezentat nişte martori falşi care spuneau: "Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui f loc sfânt şi împotriva Legii. 14 Într-adevăr, l-am auzit spunând: «Acest Isus Nazarineanul va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»". 15 Atunci, toţi cei care şedeau în Sinedriu l-au privit ţintă şi au văzut faţa lui ca faţa unui înger.

    Note de subsol


    a Spre deosebire de evanghelii, unde termenul se referea la grupul restrâns al celor care-l urmau pe Isus, în Faptele Apostolilor (în partea centrală), termenul de "discipol" îi indică pe cei care aderă la creştinism, fie de origine păgână, fie iudaică.
    b Eleniştii erau iudeo-creştini care vorbeau greceşte, proveneau din diaspora ebraică şi citeau Biblia la celebrările din sinagogă în limba greacă.
    c Asistenţa organizată a săracilor era instituţionalizată deja înainte de NT. Sunt cunoscute două forme: quppâ: din "casa săptămânii" erau distribuite săracilor din localitate sume de bani pentru paisprezece mese pe săptămână; tamhuy: zilnic se distribuia "supa" pentru săracii proveniţi din alte localităţi.
    d Toate aceste nume sunt de origine greacă: Ştefan = coroană; Filip = iubitor de cai; Prochor = dirijor; Nicanor = biruitorul oamenilor; Timon = venerabil; Parmenas = cel care rămâne; Nicolae = biruitorul poporului. Cu excepţia lui Ştefan şi Filip, ceilalţi diaconi nu mai apar în NT.
    e Liberţii provin din evreii deportaţi la Roma de Pompei în 63 î.C., care au fost eliberaţi de sclavie. Cirenenii şi alexandrinii sunt evreii care provin din diaspora din Nordul Africii. "Cilicia" este ţinutul de origine al sfântului Paul, iar "Asia" este înţeleasă aici ca una dintre provinciile romane şi nu toată Asia Mică.
    f Unele manuscrise omit: acestui.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro