Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Faptele Apostolilor

    Capitolul 27

    1. Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, l-au încredinţat pe Paul şi pe alţi câţiva deţinuţi centurionului cohortei Augusta, numit Iulius.
    2. Ne-am urcat într-o corabie, care era din Adramitium şi avea să navigheze spre coastele Asiei, şi am plecat. Era cu noi şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic.
    3. În ziua următoare ne-am oprit la Sidon. Iulius, care era binevoitor faţă de Paul, i-a permis să meargă la prieteni şi să primească îngrijiri.
    4. Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
    5. Străbătând apoi marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am ajuns la Mira în Licia.
    6. Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat în ea.
    7. Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnidos. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Cretei spre Salmona.
    8. Cu greu am înconjurat-o şi am ajuns la un loc numit "Porturi Bune", de care este aproape cetatea Lasea.
    9. Trecuse mult timp şi călătoria pe mare devenise periculoasă întrucât trecuse şi postul. Paul i-a avertizat:
    10. "Bărbaţi, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol şi multă pagubă nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre".
    11. Centurionul avea mai multă încredere în timonier şi căpitan, decât în cuvintele lui Paul.
    12. Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece de acolo şi, dacă ar fi posibil, să ajungă la Fenix, un port din Creta, orientat spre vântul de sud-vest şi cel de nord-vest. Acolo aveau de gând să ierneze.
    13. Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că îşi pot realiza planul; au ridicat ancora şi au început să navigheze pe lângă Creta.
    14. Dar, nu după mult timp, dinspre insulă, s-a dezlănţuit un uragan numit Euraquilon.
    15. Corabia a fost smulsă şi nu s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor.
    16. Trecând pe lângă o insulă numită Cauda, cu greu am reuşit să stăpânim barca.
    17. După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfăşurat corabia şi, temându-se să nu nimerească în Sirte, au lăsat în apă ancora plutitoare. Astfel, erau purtaţi de valuri.
    18. În ziua următoare, fiind puternic izbiţi de vânt, au aruncat încărcătura,
    19. iar a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei.
    20. Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase toată speranţa că ne vom salva.
    21. De mai mult timp nu mai mâncaseră. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: "Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Creta; am fi fost cruţaţi de acest pericol şi de această pagubă.
    22. Acum vă îndemn să aveţi curaj, căci nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, doar corabia [va fi distrusă].
    23. Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparţin şi pe care îl slujesc mi-a apărut
    24. şi mi-a zis «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa cezarului. Şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care călătoresc cu tine».
    25. De aceea, bărbaţi, să aveţi curaj, căci eu cred în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus de mai înainte.
    26. Dar trebuie să eşuăm pe o insulă".
    27. Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtaţi încoace şi-ncolo pe Adriatica. Spre miezul nopţii, marinarii şi-au dat seama că ne apropiem de uscat.
    28. Măsurând adâncimea, au găsit douăzeci de stânjeni, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni.
    29. Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi.
    30. Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie şi să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din faţă a corabiei,
    31. Paul le-a zis centurionului şi soldaţilor: "Dacă aceştia nu rămân în corabie, nu puteţi să vă salvaţi".
    32. Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii şi au lăsat-o să cadă.
    33. Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toţi să mănânce: "Astăzi sunt paisprezece zile de când trăiţi în aşteptare fără să puteţi mânca.
    34. De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Nici unul dintre voi nu va pierde nici un fir de păr de pe cap".
    35. După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând-o, a început să mănânce.
    36. Atunci toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei.
    37. Eram de toţi în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete.
    38. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
    39. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea ţărmul nisipos şi au voit să ducă acolo corabia, dacă va fi fost posibil.
    40. Dezlegând ancorele, le-au lăsat în mare. În acelaşi timp, au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din faţă şi, ajutaţi de vânt, s-au îndreptat spre uscat.
    41. Dând peste un banc de nisip, au împotmolit corabia. Partea din faţă a corabiei s-a înfipt şi a rămas înţepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violenţa valurilor.
    42. Soldaţii au hotărât să-i ucidă pe deţinuţi ca nu cumva să scape vreunul înotând.
    43. Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a împiedicat planul şi a poruncit ca cei care pot să înoate să sară primii şi să se îndrepte spre uscat,
    44. iar ceilalţi să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au reuşit toţi să se salveze pe uscat.

    X. CĂLĂTORIA LUI PAUL SPRE ROMA

    Plecarea spre Italia

    Capitolul 27

    1 Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, l-au încredinţat pe Paul şi pe alţi câţiva deţinuţi centurionului cohortei Augusta, numit Iulius. 2 Ne-am urcat într-o corabie, care era din Adramitium a şi avea să navigheze spre coastele Asiei, şi am plecat. Era cu noi şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic. 3 În ziua următoare ne-am oprit la Sidon. Iulius, care era binevoitor faţă de Paul, i-a permis să meargă la prieteni şi să primească îngrijiri. 4 Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. 5 Străbătând apoi marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am ajuns la Mira b în Licia c. 6 Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat în ea.

    Furtuna şi naufragiul

        7 Timp de mai multe zile, am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnidos d. Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Cretei spre Salmona e. 8 Cu greu am înconjurat-o şi am ajuns la un loc numit "Porturi Bune", de care este aproape cetatea Lasea f.
         9 Trecuse mult timp şi călătoria pe mare devenise periculoasă întrucât trecuse şi postul g. Paul i-a avertizat: 10 "Bărbaţi, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără pericol şi multă pagubă nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile noastre". 11 Centurionul avea mai multă încredere în timonier şi căpitan, decât în cuvintele lui Paul. 12 Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece de acolo şi, dacă ar fi posibil, să ajungă la Fenix h, un port din Creta, orientat spre vântul de sud-vest şi cel de nord-vest. Acolo aveau de gând să ierneze.
         13 Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că îşi pot realiza planul; au ridicat ancora şi au început să navigheze pe lângă Creta. 14 Dar, nu după mult timp, dinspre insulă, s-a dezlănţuit un uragan numit Euraquilon i. 15 Corabia a fost smulsă şi nu s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor. 16 Trecând pe lângă o insulă numită Cauda j, cu greu am reuşit să stăpânim barca k. 17 După ce au ridicat-o, folosindu-se de frânghii, au înfăşurat corabia şi, temându-se să nu nimerească în Sirte l, au lăsat în apă ancora plutitoare. Astfel, erau purtaţi de valuri.
         18 În ziua următoare, fiind puternic izbiţi de vânt, au aruncat încărcătura, 19 iar a treia zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei. 20 Nici soarele, nici stelele nu mai străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase toată speranţa că ne vom salva.
         21 De mai mult timp nu mai mâncaseră m. Atunci Paul, stând în mijlocul lor, le-a zis: "Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Creta; am fi fost cruţaţi de acest pericol şi de această pagubă. 22 Acum vă îndemn să aveţi curaj, căci nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, doar corabia [va fi distrusă]. 23 Căci, în noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparţin şi pe care îl slujesc mi-a apărut 24 şi mi-a zis «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa cezarului. Şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care călătoresc cu tine». 25 De aceea, bărbaţi, să aveţi curaj, căci eu cred în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus de mai înainte. 26 Dar trebuie să eşuăm pe o insulă".
         27 Era a paisprezecea noapte, iar noi eram purtaţi încoace şi-ncolo pe Adriatica n. Spre miezul nopţii, marinarii şi-au dat seama că ne apropiem de uscat. 28 Măsurând adâncimea o, au găsit douăzeci de stânjeni p, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni. 29 Temându-se să nu dea peste stânci, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi. 30 Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie şi să lase barca în mare, sub pretextul că vor să arunce ancora în partea din faţă a corabiei, 31 Paul le-a zis centurionului şi soldaţilor: "Dacă aceştia nu rămân în corabie, nu puteţi să vă salvaţi". 32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii şi au lăsat-o să cadă.
         33 Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toţi să mănânce: "Astăzi sunt paisprezece zile de când trăiţi în aşteptare fără să puteţi mânca. 34 De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Nici unul dintre voi nu va pierde nici un fir de păr de pe cap". 35 După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând-o, a început să mănânce. 36 Atunci toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei. 37 Eram de toţi în corabie două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
         39 Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea ţărmul nisipos şi au voit să ducă acolo corabia, dacă va fi fost posibil. 40 Dezlegând ancorele, le-au lăsat în mare. În acelaşi timp, au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din faţă şi, ajutaţi de vânt, s-au îndreptat spre uscat. 41 Dând peste un banc de nisip q, au împotmolit corabia r. Partea din faţă a corabiei s-a înfipt şi a rămas înţepenită, iar partea din spate a fost ruptă de violenţa valurilor s. 42 Soldaţii au hotărât să-i ucidă pe deţinuţi ca nu cumva să scape vreunul înotând. 43 Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a împiedicat planul şi a poruncit ca cei care pot să înoate să sară primii şi să se îndrepte spre uscat, 44 iar ceilalţi să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au reuşit toţi să se salveze pe uscat.

    Note de subsol


    a Adramitium era un port pe coasta nord-vestică a Asiei Mici, la sud de Troas. Astăzi se numeşte Edremit.
    b Myra era un important port pe coasta de sud a Asiei Mici, punct intermediar pentru navele care transportau cereale de la Alexandria la Roma. Cetatea se afla la 3 km de mare. Ruinele sale se află azi lângă satul turcesc Dembre.
    c Lycia era regiune şi provincie romană (cu capitala la Mira), pe coasta sudică a Asiei Mici. Nu a fost câmp de evanghelizare pentru Paul.
    d Cnidos era o cetate pe coasta sud-vestică a Asiei Mici, pe partea opusă insulei Cos. Era renumită prin şcoala de medicină şi o statuie a Afroditei.
    e Salmona este un promontoriu pe coasta nord-orientală a insulei Creta (azi capul Sideros).
    f Localitatea Lasea nu poate fi identificată, de altfel nici numele nu este sigur (Lasaia, Lasia, Lisia etc.). La est de capul Matala (Lithinon) există un golf ce ar putea corespunde descrierii din Faptele Apostolilor.
    g Este vorba de postul din ziua Kippur (a Ispăşirii), cu 5 zile înainte de sărbătoarea Corturilor, care cade la începutul lui octombrie. În epoca romană, după 15 septembrie, navigaţia pe mare era permisă numai pentru motive foarte grave, iar între 1 noiembrie şi 10 martie era complet suspendată (mare clausum).
    h Fenix era un port pe coasta meridională a Cretei, la 80 km de Lasea. Astăzi nu mai poate fi utilizat ca port, terenul fiind ridicat cu 5 m faţă de nivelul din perioada romană.
    i Euraquilon este un termen compus din: Aquilo (vântul de nord-est care suflă în timpul iernii) şi Euros (vânt puternic dinspre est-sud-est).
    j Cauda se afla la 40 km sud de Fenix. Astăzi, insula se cheamă Gavdos. În unele manuscrise apare Clauda.
    k În antichitate, barca de salvare era ţinută alături de corabie. În timpul furtunii trebuia trasă la bord deoarece era în pericol de a se sfărâma din cauza valurilor şi a lovirii de corabie.
    l Sirte - cunoscute şi cu numele de "marea Sirte", banchizele de nisip de pe fundul mării, la mică adâncime, prezentau un real pericol pentru ambarcaţiuni.
    m Genitivul absolut din textul grec are aici sensul de "lipsă totală de poftă de mâncare", adică: "rău de mare".
    n În antichitate, toată întinderea de ape dintre Sicilia, Grecia şi Africa era numită Adriatica.
    o Lit.: aruncând plumbul. Măsurarea adâncimii se făcea cu un fir cu plumb.
    p Lit.: douăzeci de braţe; "braţul" era o unitate de măsură pentru adâncimea apei, echivalând cu un stânjen marin (1,85 m).
    q Aşa-numitul "Banc de nisip al sfântului Paul" se află între mica insulă Salmonetta şi Malta, la o adâncime de 6 m (în timpul sfântului Paul era la 4 m).
    r Lit.: nava. În relatarea din Fapte, cei doi termeni, "navă" şi "corabie", sunt folosiţi fără a se distinge între sensuri: în greacă, naus înseamnă "navă de război", iar ploion înseamnă "navă comercială".
    s Unele manuscrise omit: valurilor, subînţelegând violenţa izbiturii, altele au numai: valuri.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro