Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Scrisoarea către Evrei

    Capitolul 9

    1. Într-adevăr, şi prima alianţă avea rituri ale cultului şi un templu, dar pământesc.
    2. Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul şi masa cu pâinile pentru ofrandă, este numit Sfânta;
    3. după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
    4. care avea altarul de aur pentru tămâiere, chivotul alianţei acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, şi tablele alianţei.
    5. Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispăşirii.
    6. Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi.
    7. Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului.
    8. Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort.
    9. Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult.
    10. Acestea sunt doar rituri trupeşti cu privire la mâncăruri, la băuturi şi la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.
    11. Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume,
    12. a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică.
    13. Căci dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de juncă cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte, dându-le curăţia trupului,
    14. cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.
    15. Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice.
    16. De fapt, unde este un testament, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul.
    17. Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăieşte cel ce l-a făcut.
    18. De aceea, nici prima alianţă nu a fost consfinţită fără sânge.
    19. Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor, împreună cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul,
    20. spunând: Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi.
    21. Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult.
    22. De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
    23. Deci, dacă era necesar ca imaginile realităţilor cereşti să fie purificate astfel, înseşi realităţile cereşti [trebuie să fie purificate] prin jertfe mai bune decât acestea.
    24. Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră,
    25. şi nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva,
    26. căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui.
    27. Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata,
    28. tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă.

    Neputinţa cultului vechi

    Capitolul 9

    1 Într-adevăr, şi prima alianţă avea rituri ale cultului şi un templu, dar pământesc. 2 Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul a şi masa cu pâinile pentru ofrandă b, este numit Sfânta; 3 după a doua catapeteasmă c, era cortul numit Sfânta Sfintelor, 4 care avea altarul de aur pentru tămâiere d, chivotul alianţei acoperit în întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, ce înfrunzise, şi tablele alianţei e. 5 Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispăşirii f.
         6 Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi. 7 Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului. 8 Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. 9 Aceasta este o parabolă pentru timpul de faţă, după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi conştiinţa celui care aduce cult. 10 Acestea sunt doar rituri trupeşti cu privire la mâncăruri, la băuturi şi la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.

    Cultul ceresc al lui Cristos

        11 Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare g, trecând h printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică. 13 Căci dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de juncă cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte, dându-le curăţia trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră i de faptele moarte, pentru a sluji Dumnezeului celui viu.

    Noua alianţă

        15 Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii veşnice. 16 De fapt, unde este un testament j, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut testamentul. 17 Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nici o putere cât timp trăieşte cel ce l-a făcut. 18 De aceea, nici prima alianţă nu a fost consfinţită fără sânge.
         19 Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat sângele viţeilor şi al ţapilor k, împreună cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit însăşi cartea şi tot poporul, 20 spunând: Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o pentru voi. 21 Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult. 22 De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare. 23 Deci, dacă era necesar ca imaginile realităţilor cereşti să fie purificate astfel, înseşi realităţile cereşti [trebuie să fie purificate] l prin jertfe mai bune decât acestea.

    Eficacitatea jertfei lui Cristos

        24 Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră, 25 şi nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori, aşa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, 26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. 27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata, 28 tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă.

    Note de subsol


    a Descrierea sanctuarului construit de Moise în pustiu după modelul arătat de Dumnezeu pe munte se află în Ex 25-26. Intrând în primul cort, în partea stângă, spre sud, se afla candelabrul cu şapte braţe (menorah), în întregime din aur, pe care ardeau zi şi noapte şapte candele.
    b Masa cu pâinile pentru ofrandă sau "masa prezentării" sau "sfânta masă" se afla în dreapta candelabrului şi era acoperită cu un strat de aur. Pe ea se expuneau în două rânduri de câte şase cele douăsprezece pâini consacrate, care reprezentau cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Aceste pâini erau reînnoite în fiecare sâmbătă şi apoi consumate numai de preoţi; erau oferite în faţa lui Dumnezeu ca mulţumire pentru toate darurile sale, de unde şi numele lor: "pâinile feţei".
    c La intrarea în primul cort (Sfânta) şi la intrarea în al doilea cort (Sfânta Sfintelor) era câte o catapeteasmă. Cf. n. Mc 15,38.
    d Altarul pentru tămâiere era de formă paralelipipedică (de aproximativ 45/45 cm şi înălţime de 90 cm) din lemn de salcâm şi acoperit cu aur. Pe altar se aşeza vasul pentru arderea tămâiei, tot din aur, plin cu cărbuni aprinşi peste care se punea tămâia şi mirodeniile. Cu acest vas intra marele preot în Sfânta Sfintelor o singură dată pe an, în ziua Ispăşirii. Fumul de tămâie devenea astfel o perdea care îl proteja de vederea directă a chivotului din care îi vorbea Dumnezeu.
    e Chivotul sau arca alianţei era un fel de scrin de 1,25/0,70/0,75 m din lemn de salcâm, placat cu aur în interior şi în exterior. Conţinea: 1) un vas din aur plin cu mană (porţia unei persoane pentru o zi), evocarea providenţei lui Dumnezeu faţă de popor; 2) toiagul lui Aaron, mărturie miraculoasă a alegerii sale ca preot; 3) cele două table de piatră pe care era gravat decalogul. Unele tradiţii ebraice târzii vorbesc despre cartea Legii. Chivotul alianţei a fost considerat întotdeauna ca locul în care se păstrează documentele care dovedesc alianţa încheiată între Dumnezeu şi Israel.
    f Altarul ispăşirii sau tronul milostivirii era considerată placa de aur masiv care era deasupra chivotului. Heruvimii de pe chivot, cu aripile desfăcute, făceau umbră peste "altarul ispăşirii", care era stropit cu sângele victimelor de către marele preot pentru a obţine de la Dumnezeu iertarea păcatelor poporului. "Tronul milostivirii" era locul în care Dumnezeu se întâlnea cu poporul său şi-i transmitea poruncile.
    g Câteva manuscrise importante au: al bunurilor realizate.
    h Deşi nu este în original, este sugerat de prepoziţia dia.
    i Multe manuscrise au: noastră, iar câteva au: lor.
    j Cuvântul grec diatheke înseamnă, în greaca biblică, "alianţă" (v. 15.18-20), iar în greaca profană, "testament" (v. 16-17). Şi într-un caz, şi în altul era cerută folosirea sângelui (jertfă-sigiliu). Autorul se foloseşte de acest dublu sens pentru a arăta că Isus Cristos trebuia să moară pentru a încheia o nouă alianţă, iar cei care cred devin moştenitori ai bunurilor divine.
    k Multe manuscrise omit: şi al ţapilor.
    l Exprimarea greacă este eliptică, de aceea este necesară o reluare a ideii verbale din propoziţia anterioară: trebuie să fie purificate.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro