Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Scrisoarea către Evrei

    Capitolul 2

    1. De aceea trebuie şi mai mult să fim atenţi la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem.
    2. Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a primit răsplata cuvenită,
    3. cum vom scăpa noi, dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, vestită de la început de Domnul, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit,
    4. Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui?
    5. De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare, despre care vorbim.
    6. Cineva a dat mărturie undeva, spunând: Ce este omul că îţi aminteşti de el, sau fiul omului, că îl iei în seamă?
    7. Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste.
    8. Toate le-ai pus sub picioarele lui. Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse,
    9. dar vedem că cel care a fost "cu puţin mai mic decât îngerii ", Isus, pentru că a suferit moartea, este "încununat cu mărire şi cinste", întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om.
    10. Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la mărire, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor.
    11. De fapt, şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi
    12. când spune: Voi vesti numele tău fraţilor mei, în mijlocul adunării te voi lăuda.
    13. Şi iarăşi: Eu mă voi încrede în el, şi din nou: Iată-ne, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.
    14. Cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol,
    15. şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie.
    16. Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte.
    17. De aceea, trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului.
    18. Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.

    Importanţa mântuirii

    Capitolul 2

    1 De aceea trebuie şi mai mult să fim atenţi la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. 2 Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a primit răsplata cuvenită, 3 cum vom scăpa noi, dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, vestită de la început de Domnul, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit, 4 Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui?

    Isus, mântuitorul oamenilor

        5 De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare, despre care vorbim. 6 Cineva a dat mărturie undeva, spunând:
        Ce este omul că îţi aminteşti de el,
        sau fiul omului, că îl iei în seamă?
     a
    7     Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor,
        l-ai încununat
     b cu măreţie şi cinste.
    8     Toate le-ai pus sub picioarele lui.
        Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse, 9 dar vedem că cel care a fost "cu puţin mai mic decât îngerii ", Isus, pentru că a suferit moartea, este "încununat cu mărire şi cinste", întrucât, prin harul lui Dumnezeu c, el a suferit d moartea pentru fiecare om.
         10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la mărire, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor. 11 De fapt, şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine e. De aceea nu se ruşinează să-i numească fraţi 12 când spune:
        Voi vesti numele tău fraţilor mei,
        în mijlocul adunării te voi lăuda
    .
    13 Şi iarăşi:
        Eu mă voi încrede în el,
    şi din nou:
        Iată-ne, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.
         14 Cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi el părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, 15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. 16 Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte f.
         17 De aceea, trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu g, ca să ispăşească păcatele poporului. 18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.

    Note de subsol


    a Lit.: îl vizitezi, îl cercetezi.
    b Multe manuscrise adaugă aici: şi l-ai stabilit deasupra lucrărilor mâinilor tale.
    c Unele manuscrise şi mărturii patristice au un text diferit: în afară de Dumnezeu (choris în loc de charis).
    d Lit.: a gustat.
    e Lit.: toţi sunt din unul; dacă henos este luat ca neutru, sensul este "origine" (BJ, RSV, TOB). Dacă este considerat ca masculin, sensul este "tată": au acelaşi Tată (TEV). Traducerile vechi lăsau sensul literal ambiguu.
    f Lit.: ia asupra sa. Traducerile vechi propun: a luat asupra sa firea, dar acest cuvânt nu se află în textul grec şi nici contextul nu favorizează introducerea lui (e mai potrivit v. 14 pentru acest sens). Multe traduceri moderne schimbă sensul termenului grec: vine în ajutor, deşi ideea nu e prea îndepărtată de context. Totuşi preferinţa autorului pentru acest termen epilambanomai exprimă o relaţie mult mai concretă şi directă. "A ajuta" nu implică prezenţa şi contactul binefăcătorului şi nici o schimbare în modul său de viaţă. Misiunea lui Cristos nu constă în a ajuta de departe, ci în a se implica direct în condiţia oamenilor pe care îi conduce la mântuire.
    g Un mare preot este în relaţie cu poporul (îndurare) şi cu Dumnezeu (slujire preoţească). Expresia: vrednic de încredere redă, în acest context, termenul grec pistos. Esenţial pentru un mare preot este să fie acreditat la Dumnezeu. În acest sens, Cristos are o situaţie specială: Dumnezeu l-a desăvârşit (2,10), se încrede în el (2,13), l-a aşezat la dreapta sa (1,13), l-a proclamat în mod solemn ca Fiu al său (1,5) şi a cerut pentru el adorarea îngerilor (1,6). Această relaţie unică a lui Cristos cu Tatăl său îl face vrednic de toată încrederea pentru cei care, păcătoşi fiind, vor să ajungă la Dumnezeu.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro