Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni

    Capitolul 3

    1. De aceea eu, Paul, [sunt] prizonierul lui Cristos Isus pentru voi, păgânii.
    2. Poate aţi auzit de slujirea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi:
    3. prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul, după cum v-am scris eu cu puţin înainte,
    4. de unde, citind, puteţi cunoaşte cum înţeleg eu misterul lui Cristos,
    5. care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii, aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul:
    6. păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie,
    7. al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii sale.
    8. Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos
    9. şi să le pun tuturor în lumină care este înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate,
    10. pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri,
    11. după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul nostru.
    12. În el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu], prin credinţa în el.
    13. De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi: acestea sunt preamărirea voastră.
    14. De aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui,
    15. de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ,
    16. ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric,
    17. aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire,
    18. să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea
    19. şi să cunoaşteţi iubirea fără de margini a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
    20. Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi,
    21. lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor. Amin.

    Paul, vestitor al misterului lui Cristos

    Capitolul 3

    1 De aceea eu, Paul, [sunt] prizonierul lui Cristos Isus pentru voi, păgânii. 2 Poate aţi auzit de slujirea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi: 3 prin revelaţie, mi-a fost făcut cunoscut misterul, după cum v-am scris eu cu puţin înainte, 4 de unde, citind, puteţi cunoaşte cum înţeleg eu misterul lui Cristos, 5 care nu a fost cunoscut fiilor oamenilor din celelalte generaţii, aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul: 6 păgânii sunt împreună-moştenitori, formează un singur trup şi sunt împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie, 7 al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii sale. 8 Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos 9 şi să le pun tuturor a în lumină care este înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate, 10 pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, 11 după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul nostru. 12 În el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu], prin credinţa în el. 13 De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi: acestea sunt preamărirea voastră.

    Rugăciune pentru cunoaşterea iubirii lui Cristos

        14 De aceea îmi plec genunchii b înaintea Tatălui c, 15 de la care îşi trage numele orice familie d în cer şi pe pământ, 16 ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, 17 aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, 18 să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea 19 şi să cunoaşteţi iubirea fără de margini a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
         20 Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, 21 lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor. Amin.

    Note de subsol


    a În câteva manuscrise importante lipseşte: tuturor.
    b În mod obişnuit, evreii se rugau în picioare, cu mâinile ridicate, semn că se considerau fii ai lui Dumnezeu. Poziţia verticală, linia dreaptă ascendentă, însemna orientarea spre Iahve - Dumnezeul Preaînalt (Ps 92,9; 93,4; 102,20). Rugăciunea în genunchi (ca şi prosternarea) se făcea numai în cazuri excepţionale, când cineva voia să-l implore mai insistent pe Dumnezeu.
    c Câteva manuscrise adaugă: Domnului nostru Isus Cristos.
    d În LXX, termenul patria indică: descendenţă, stirpe, clan, naţiune. Aplicat la "familiile cereşti", ar putea indica diferite categorii de duhuri îngereşti. Expresia este folosită de sfântul Paul şi are o nuanţă polemică antignostică. Gnosticii susţineau că îngerii au fost creaţi de Demiurg (o creatură cu puteri supranaturale), în timp ce, după expresia paulină, îngerii trebuie să recunoască paternitatea lui Dumnezeu, creatorul lor.
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro