Sfânta Scriptură





Capitole


versiunea catolică

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni

    Capitolul 2

    1. Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre,
    2. în care umblaţi odinioară după mentalitatea lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
    3. Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor şi eram şi noi din fire fii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
    4. Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit,
    5. pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos - prin har aţi fost mântuiţi -
    6. ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus,
    7. ca să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus.
    8. Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu,
    9. nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
    10. Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele.
    11. De aceea, amintiţi-vă că voi odinioară eraţi păgâni după trup, numiţi "necircumcişi" de cei care se numesc "circumcişi" în trup de mână omenească,
    12. pentru că eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israel, străini de alianţele promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume.
    13. Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
    14. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura,
    15. legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca pe cei doi să-i întemeieze într-un singur om nou, făcând pace,
    16. şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura.
    17. Venind, el a vestit pacea pentru voi care eraţi departe şi pacea pentru cei care erau aproape,
    18. căci, prin el, amândoi avem intrare deschisă într-un singur Duh la Tatăl.
    19. Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu,
    20. zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus.
    21. În el toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul,
    22. în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.

    Convertirea păgânilor

    Capitolul 2

    1 Voi a eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre, 2 în care umblaţi odinioară după mentalitatea lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului b, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3 Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor şi eram şi noi din fire fii ai mâniei, ca şi ceilalţi. 4 Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, 5 pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos - prin har aţi fost mântuiţi - 6 ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus. 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, 9 nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele.

    Păgânii şi evreii uniţi în Cristos

        11 De aceea, amintiţi-vă că voi odinioară eraţi păgâni după trup, numiţi "necircumcişi" de cei care se numesc "circumcişi" în trup de mână omenească, 12 pentru că eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israel, străini de alianţele promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
         14 Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura, 15 legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca pe cei doi să-i întemeieze într-un singur om nou, făcând pace, 16 şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura. 17 Venind, el a vestit pacea pentru voi care eraţi departe şi pacea pentru cei care erau aproape, 18 căci, prin el, amândoi avem intrare deschisă într-un singur Duh la Tatăl. 19 Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. 21 În el toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, 22 în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.

    Note de subsol


    a Construcţia gramaticală este greu de interpretat. Propoziţia începe cu un acuzativ care are valoare de subiect logic fără un verb activ. Acest lucru permite raportarea v. 1-2 atât la textul anterior, cât şi la v. 5. Din această cauză apar variante în traduceri.
    b După mentalitatea timpului sfântului Paul, puterile văzduhului sunt duhurile rele localizate în zona intermediară dintre cer şi pământ, care controlează "lumea întunericului" (6,12).
    copiere simplă
    copiere cu trimitere
    copiere cu formatare


    Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Romani 1Corinteni 2Corinteni Galateni Efeseni Filipeni Coloseni 1Tesaloniceni 2Tesaloniceni 1Timotei 2Timotei Tit Filimon Evrei Iacov 1Petru 2Petru 1Ioan 2Ioan 3Ioan Iuda Apocalips

     
     
    © 2011 Cateheza.ro & Editura Sapientia - pentru informaţii, sugestii, semnalarea unor probleme tehnice, scrieţi la biblia@cateheza.ro